Ultimele zile pentru depunerea declarației pe venit: Ce trebuie să știe cetățenii
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) reamintește că data de 30 aprilie este termenul-limită pentru prezentarea Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) de către persoanele fizice-cetățeni care nu desfășoară activitate de întreprinzător, pentru anul fiscal 2025.
Imagine simbolPotrivit autorităților, depunerea declarației este obligatorie în mai multe situații, inclusiv atunci când contribuabilii au obținut venituri impozabile, inclusiv din creșteri de capital, au beneficiat de scutiri personale și au înregistrat venituri anuale mai mari de 360.000 de lei sau doresc să recupereze impozitul achitat în plus, transmite Știri.md.
De asemenea, declarația trebuie depusă de persoanele care intenționează să deducă anumite cheltuieli, precum cele pentru asigurări, servicii medicale, credite ipotecare sau studii, ori care vor să direcționeze 2% din impozitul pe venit către organizații beneficiare.
Declarația poate fi prezentată atât în format electronic, prin intermediul serviciului „Declarație electronică” din cadrul „Cabinetului personal al contribuabilului”, cât și pe suport de hârtie, la subdiviziunile SFS sau prin poștă. Pentru depunerea online este necesară semnătura electronică sau mobilă.
Totodată, impozitul pe venit poate fi achitat online prin intermediul serviciului guvernamental MPay sau prin platformele electronice ale SFS.
Autoritățile fiscale atrag atenția că persoanele fizice rezidente care nu au datorii fiscale pot redirecționa 2% din impozitul pe venit către organizații eligibile, însă doar dacă depun declarația în termenul stabilit.
SFS îndeamnă contribuabilii să nu lase depunerea declarației pe ultima zi, pentru a evita aglomerația și eventualele dificultăți tehnice.