main logo
581

UE susține dezvoltarea sectorului de producere a biocombustibilului

Agenția pentru Eficiență Energetică a inițiat o platformă de discuții cu producătorii de biocombustibil solid cu privire la activitățile planificate în vederea consolidării cererii și ofertei de biocombustibil solid pentru următorul sezon de încălzire.

UE susține dezvoltarea sectorului de producere a biocombustibilului

În acest sens, Vladimir Brăgaru, consultant în cadrul proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de UE și implementat de PNUD Moldova, a prezentat „Studiul privind situația în țară în ce privește cererea și oferta de biocombustibili solizi”, care a identificat problemele cu care se confruntă producătorii și consumatorii de biocombustibil solid și a venit cu un șir de soluții privind remedierea și consolidării sectorului, transmite Știri.md.

De asemenea, în cadrul întrunirii, reprezentanta PNUD Moldova, Inga Podoroghin, a oferit primele informații despre noul proiect în domeniul biomasei care va susține dezvoltarea și consolidarea sectorului de producere și consum al biocombustibilului solid. Acesta include elemente de finanțare a producătorilor, dar va oferi și asistență la dezvoltarea cadrului normativ legal în domeniul biomasei. Proiectul va fi implementat în perioada următoare de către PNUD Moldova.

La fel, a fost pus în discuție subiectul donației de biocombustibil solid aprobat de către CSE prin Dispoziția nr. 61 din 27 februarie curent.

Ion Muntean, directorul AEE, a declarat: „Realizările în domeniul biocombustibililor pe care le-a atins Republica Moldova în perioada 2014-2018 au demonstrat că acest sector reprezintă un element indispensabil al „tranziției energetice” pe care țara și-a asumat-o. Există deja o experiență care poate fi valorificată în vederea relansării acestui sector, iar noul proiect anunțat de PNUD Moldova, împreună cu documentele de politici la care se lucrează momentan, trebuie să contribuie la o dezvoltare programatică a acestui domeniu în următorii ani. Pentru realizarea acestui scop, AEE se va implica activ în elaborarea Programului național privind consolidarea și dezvoltarea sectorului național de biocombustibili solizi pe termen lung, dar și a Planului de acțiuni pe termen scurt. În acest sens, platforma de discuții lansată astăzi este foarte importantă și vom asigura funcționalitatea acesteia cu implicarea tuturor părților interesate astfel încât prioritățile ce urmează a fi asumate să reflecte necesitățile reale ale sectorului.”

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării