main logo
671

UE oferă Moldovei 9,5 milioane de euro pentru a face față provocărilor de securitate

Republica Moldova va beneficia de un sprijin financiar în valoare de 9,5 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru a-și întări capacitatea de a face față provocărilor de securitate și pentru a sprijini procesul său de integrare în UE.

UE oferă Moldovei bani pentru a face față provocărilor de securitateFoto: Imagine simbol

Sprijinul financiar va fi oferit în cadrul Proiectului „EU4 Moldova Rezilientă – Stat Sigur, Comunități Puternice”, finanțat de Comisia Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova. Proiectul a fost lansat astăzi în cadrul unui eveniment public, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a remarcat că proiectul abordează consolidarea capacităților și reziliența țării, pornind de la instituțiile de securitate națională și ajungând la comunitățile locale, administrații, societate civilă și grupuri vulnerabile de cetățeni.

În cadrul proiectului, 35 de stații de pompieri vor fi dotate cu sisteme avansate de comunicații, vor fi construite zece stații de stingere a incendiilor, 12 întreprinderi municipale vor fi dotate cu panouri solare, cinci orașe vor beneficia de proiecte de revitalizare urbană, cinci sate vor face parte din proiectul „Satul inteligent” și vor fi construite parcuri fotovoltaice.

Peter Wagner, șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă din cadrul Comisiei Europene, a remarcat că cooperarea Moldovei cu UE nu este doar la cel mai înalt nivel, dar oferă, de asemenea, rezultate tangibile și crede că următoarele săptămâni și luni vor arăta acest lucru. El a încurajat parcursul european al Moldovei și a remarcat că îl susține. De asemenea, a remarcat că Moldova se confruntă cu provocări precum războiul de la graniță, dar și criza energetică, dezinformarea, interferențe străine, dar și crima organizată. În context, el speră că instrumentul lansat astăzi va ajuta Moldova în lupta contra acestor provocări.

Henryk Litwin, președintele Consiliului de Supraveghere Solidarity Fund PL, a venit cu un mesaj prin care își exprimă bucuria că poate oferi acest ajutor din partea Fondului de Solidaritate. 

Potrivit lui, Moldova a fost un partener important pentru UE zeci de ani și cunoaște prioritățile țării. Fondul de Solidaritate activează în Moldova de peste 10 ani, timp în care a făcut mai multe investiții, dar și a cooperat în diverse domenii cu diverse segmente sociale. El a mai spus că săptămâna viitoare va începe un nou proiect pentru ÎMM-uri, susținut de UE, cu privire la eficiența energetică a acestora.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării