main logo
3808

Transnistrenii ar putea plăti același tarif pentru gaze ca și malul drept: Cât achită acum

Locuitorii din regiunea transnistreană ar putea achita același tarif pentru gazele naturale ca și cetățenii din restul R. Moldova, în cazul în care, după 1 ianuarie, va fi sistat tranzitul de gaze rusești prin Ucraina. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul emisiunii „Новая неделя”.

Transnistrenii ar putea plăti același tarif pentru gaze: Cât achită acumFoto: Infotag

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, susține că Guvernul de la Chișinău ar putea oferi locuitorilor din stânga Nistrului și compensații în perioada rece a anului, dar nu va admite ca în regiune să ajungă gaze naturale la preț preferențial, transmite Știri.md cu referire la ziar.md.

„Este un preț de piață, sunt aceiași cetățeni pe malul drept și pe malul stâng, nu facem nicio diferență între ei. Toată lumea va plăti. Vor fi oferite compensații și pentru malul stâng cel mai probabil. Nu a fost luată deocamdată o decizie în acest sens, dar dacă va fi necesar, vor fi aplicate aceleași compensații ca pe malul drept al Nistrului. Un lucru e cert, că toată lumea va achita pentru gaz, iar prețul va fi același pentru toată lumea”, a declarat Oleg Serebrian.

Oleg Serebrian a mai menționat că, în prezent, pe malul stâng al Nistrului locuiesc 342 de mii de oameni. Majoritatea populației din regiunea transnistreană este conectată la gaz, inclusiv la sate. Potrivit lui Serebrian, acest lucru se datorează faptului că până acum regiunea a beneficiat de gaze naturale la prețuri preferențiale, extrem de mici.

În prezent, locuitorii din stânga Nistrului achită aproximativ un leu pentru un metru cub de gaze naturale, în timp ce malul drept achită 16,74 de lei, cu TVA.

După cum au declarat anterior autoritățile de la Chișinău, gazele consumate de malul drept sunt cumpărate de compania de stat Energocom de pe bursele internaționale. Cele 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi livrate de Gazprom ajung în stânga Nistrului, la centrala de la Cuciurgan, de la care malul drept cumpără circa 90% din necesarul de energie electrică.

Amintim că Ministrul Energiei al R. Moldova, Victor Parlicov, a avut pe 25 noiembrie o întrevedere cu președintele Gazprom, Alexei Miller. Cei doi au discutat despre livrările de gaze naturale în R. Moldova după 1 ianuarie 2025, când expiră contractul de tranziție a gazelor rusești prin teritoriul Ucrainei.

După întrevederea cu conducerea Gazprom, Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a anunțat că Rusia a solicitat R. Moldova să convingă Ucraina să păstreze tranzitul de gaze naturale după 1 ianuarie.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării