Tone de legume, aruncate la Gura Bâcului. Reacția Ministerului Agriculturii
Deputatul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, susține că zeci de tone de ceapă, varză, cartofi și alte legume au fost aruncate la o gunoiște din localitatea Gura Bâcului, după ce fermierii nu ar fi reușit să le vândă. Parlamentarul a publicat și un videoclip în care vorbește despre această situație, menționând că a fost sesizat de o locuitoare.
Imagine simbolPotrivit lui Costiuc, fermierii ar fi fost nevoiți să arunce produsele agricole deoarece nu au găsit cumpărători, chiar dacă acestea ar fi încă bune pentru consum. El afirmă că ar fi vorba despre cantități mari de legume, inclusiv ceapă, morcovi, varză și cartofi, care ar fi fost aduse la gunoiște, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
Deputatul a mai declarat că intermediarii ar fi cumpărat ceapă de la producători și ar fi revândut-o cu aproximativ 11 lei kilogramul, obținând profituri considerabile, în timp ce fermierii ar fi suportat pierderi.
În videoclipul publicat de acesta apare și o femeie din localitate, care afirmă că a descoperit întâmplător situația atunci când a venit să arunce gunoiul și a rămas surprinsă de cantitatea mare de legume aruncate. Potrivit acesteia, produsele ar proveni de la fermieri care au muncit tot anul, dar au fost nevoiți să le arunce: „Omul ăsta a muncit un an de zile și a aruncat tot la gunoi”.
Contactată pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Agriculturii, Daniela Braga-Turculeț, nu a comentat direct imaginile sau situația prezentată de deputat, însă a precizat că, în general, producția de ceapă din Republica Moldova depășește necesarul pieței interne.
Potrivit reprezentantei ministerului, în Republica Moldova sunt produse anual aproximativ 60–65 de mii de tone de ceapă uscată, în timp ce consumul intern este estimat la 40–45 de mii de tone pe an, adică aproximativ 20 de kilograme pe cap de locuitor.
Aceasta a mai menționat că Republica Moldova exportă aproximativ 7,3 mii de tone de ceapă și importă circa 2,3 mii de tone.
Reprezentanta ministerului a subliniat că ceapa este un produs care necesită condiții specifice de depozitare, inclusiv un regim controlat de temperatură și umiditate, pentru menținerea calității pe termen mai lung. În condiții adecvate de păstrare, ceapa poate fi depozitată, în general, timp de 6–7 luni.
Potrivit acesteia, producătorii care dispun de ceapă de calitate și de spații corespunzătoare de depozitare reușesc, de regulă, să își valorifice producția într-un ritm firesc al pieței.