Subvenții de 41,84 milioane de lei, debursate în conturile agricultorilor
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în perioada 9-13 iunie 2025, a fost autorizat spre plată un volum total de 41,84 milioane de lei. Suma acoperă mai multe mecanisme de sprijin financiar, în conformitate cu politicile naționale din domeniul agriculturii.

Potrivit AIPA, cea mai mare parte a fondurilor, în valoare de 27,60 milioane de lei, a fost direcționată către forma de plată complementară, transmite Știri.md.
Alte 8,30 milioane de lei au fost autorizate pentru plata subvențiilor postinvestiționale, iar 5,35 milioane de lei au fost alocați dezvoltării proiectelor investiționale în cadrul Programului LEADER.
Totodată, au fost autorizați 0,08 milioane de lei pentru plățile directe, calculate per kilogram de produs, și 0,51 milioane de lei pentru compensarea cheltuielilor legate de consumul de energie electrică.
„AIPA îndeamnă fermierii interesați să consulte lista beneficiarilor, disponibilă pe site-ul instituției, pentru a verifica statutul cererilor depuse: https://aipa.gov.md/ro/lista-benificiarului.
De asemenea, reamintim că, în continuare, pot fi depuse cereri pentru obținerea plăților complementare. Acestea vizează măsuri precum accesarea creditelor, activități de promovare, utilizarea sistemelor de irigare, tranziția spre agricultura ecologică, aplicarea bunelor practici agricole, defrișarea plantațiilor multianuale, servicii de consiliere și instruire, formarea grupurilor de producători, precum și subvenționarea primelor de asigurare în agricultură”, anunță reprezentanții AIPA.