Studiu: 86% din capitalul străin injectat în Moldova vine din UE
Capitalul european domină clar investițiile străine din Republica Moldova, iar companiile cu investitori din Uniunea Europeană au un rol mult mai mare în economie decât arată ponderea lor numerică. Totuși, țara continuă să atragă puține proiecte investiționale noi, iar majoritatea fluxurilor provin din reinvestirea profiturilor.
Imagine simbolConcluziile apar în „Studiul 4.0: Impactul investițiilor străine directe asupra economiei Republicii Moldova”, lansat de Agenția de Investiții. Potrivit raportului, în 2024, Uniunea Europeană a generat 86% din totalul participațiilor și acțiunilor străine din economia moldovenească, consolidându-și statutul de principal partener investițional al țării. Investițiile din CSI au înregistrat chiar o valoare netă negativă, iar cele din alte regiuni sunt în scădere, transmite Știri.md.
În același an, fluxurile nete de investiții străine directe au ajuns la circa 458 de milioane de dolari, echivalentul a 2,5% din PIB. Principala sursă nu a fost capitalul nou, ci reinvestirea profiturilor companiilor deja prezente în Republica Moldova, semn al încrederii investitorilor existenți, dar și al dificultății de a atrage proiecte investiționale complet noi.
Deși întreprinderile cu investiții străine directe reprezintă doar 5,7% din totalul companiilor și 13,7% din numărul de angajați din sectorul corporativ, impactul lor economic este mult mai mare. Acestea generează peste 23% din veniturile din vânzări, dețin aproximativ o cincime din activele imobilizate și au înregistrat în 2024 cel mai ridicat nivel al profitului din ultimul deceniu.
La nivelul pieței muncii, diferențele sunt și mai pronunțate. Productivitatea muncii în companiile cu capital străin este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele private locale, iar salariul mediu plătit este cu circa 93% peste nivelul acestora. Astfel, investițiile străine contribuie direct la creșterea veniturilor populației și la apropierea treptată a nivelului salarial de cel din economiile europene.
Impactul este semnificativ și asupra bugetului public. Întreprinderile cu ISD asigură peste 23% din impozitul pe venit al companiilor, circa 15% din fondul total de salarii și 14% din contribuțiile la asigurările sociale. În termeni macroeconomici, aceste firme au generat în 2024 aproximativ 18,7% din PIB-ul Republicii Moldova și peste 20% din valoarea adăugată brută, cu ponderi ridicate în sectoare precum IT&C, energie, servicii financiare și industrie prelucrătoare.
Pe de altă parte, studiul arată că Republica Moldova atrage puține proiecte investiționale noi de tip Greenfield — în medie 6,4 pe an în perioada 2015–2024, de câteva ori mai puține decât multe state din regiune. Deși valoarea medie per proiect este relativ mare, de peste 33 de milioane de dolari, investițiile sunt concentrate în segmente cu tehnologie redusă și valoare adăugată modestă, iar legăturile cu furnizorii locali rămân limitate.
Autorii studiului concluzionează că, pentru a trece de la un model bazat pe reinvestiri la unul orientat spre proiecte noi, cu valoare adăugată mai mare, Republica Moldova are nevoie de reforme accelerate, infrastructură industrială modernă și o integrare mai puternică a companiilor locale în lanțurile valorice europene și globale.