main logo
1590

Sticle de vin de 300 euro, gaz pe gratis: Cum se desfată conducerea Transgaz

Transgaz, compania românească care ar urma să preia în scurt timp întreprinderea Vestmoldtransgaz din Moldova şi să construiască conducta ce ne poate salva de dependenţa de Gazprom, s-a remarcat în ultimii ani cu cheltuieli de milioane de euro în scopuri dubioase.

Sticle de vin de 300 euro, gaz pe gratis: Cum se desfată TransgazTransgaz vrea să devină un lider pe piața energetică din regiune.

Transgaz a menționat în planul său administrativ pe 2013-2017 că vrea să devină un lider pe piața energetică din regiune, scrie mold-street.com.

Până recent această ambiție a rămas necunoscută, fiindcă liderii companiei naționale de transport a gazelor naturale din România preferau să cheltuiască milioane de euro pentru sporuri de vechime, de noapte, spor pentru condiții periculoase, pentru lucru în tură continua, dar și pentru „condiții penibile”, se arată într-o relatare a postului de radio Europa Liberă.

„Alți bani se cheltuie anual pentru decontarea parțială a biletelor de tratament și odihnă pentru salariații Transgaz și familiile acestora, pentru abonamente gratuite la transport, decontarea unei cantități de 6.500 de metri cubi de gaz natural pentru fiecare angajat în fiecare an, 200 de euro pe an pentru fiecare salariat contribuții la pensiile facultative, 200 de euro pe an asigurare de sănătate suplimentare pentru fiecare, compensații pentru indemnizațiile de maternitate.

Toate acestea demonstrează că Transgaz este o firmă care are grijă de angajații săi, dar controalele făcute mai arată cheltuieli inutile și nejustificate angrenate de conducerea companiei, cum ar fi, spre exemplu cumpărarea mai multor sticle de vin vechi (din anii ’50) cu peste 300 de euro/sticla. Apoi, controalele au mai arătat că majoritatea contractelor de achiziții înregistrate de Transgaz se încheiau cu încălcarea legislației în domeniu.

Dincolo de nereguli și de bătălia politică dusă de partidele din România pentru a-și pune oameni în conducerea Transgaz, această companie a făcut în ultima perioadă mai mulți pași spre extinderea ei în regiune, unde, cu excepția Rusiei, doar România mai este producător.

De notat că la finele anului trecut Transgaz a depus oferta de cumpărare a pachetului de 100% a Vestmoldtransgaz din Moldova, demonstrând pentru prima data interesul statului român în extinderea afacerilor energetice dincolo de Prut.

Totodată pe 22 ianuarie 2018, acționarii Transgaz au aprobat asocierea dintre transportatorul român de gaz și compania spaniolă Reganosa (Regasificadora del Noroeste) pentru a participa la etapa a doua de achiziționare a pachetului majoritar de 66% din acțiunile DESFA, care este operatorul național al sistemului grecesc de transport al gazelor natural.

Transgaz a raportat pe primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 98 de milioane de euro, cu 21 % mai mult decât anul trecut.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării