Statul sancționează firmele care au promis centrale electrice și nu le-au construit
Peste 260 MW de capacitate de racordare la rețeaua electrică pentru centrale electrice din surse regenerabile vor fi disponibile pentru potențialii investitori, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aplicat taxa de nevalorificare pentru avizele de racordare care nu au fost utilizate și au expirat.
Imagine simbolMăsura vizează capacități care fuseseră rezervate încă acum trei ani de companii controlate de investitori locali sau străini, doar că proiectele au rămas pe hârtie, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Astfel, Consiliul de Administrație al ANRE a adoptat nouă hotărâri privind aplicarea acestei taxe, valoarea totală depășind 131 de milioane de lei.
Avizele au fost emise pentru opt proiecte de centrale fotovoltaice și un proiect de parc eolian, cu o capacitate totală de 262,45 MW. Potrivit ANRE, capacitatea a fost rezervată în rețea fără a fi utilizată pentru implementarea unor investiții reale.
Mold-Street.com a constatat că, de exemplu, avizul pentru parcul eolian cu o putere de 50,4 MW fusese aprobat de întreprinderea de stat Moldelectrica, încă pe 25 octombrie 2023, pentru Delta Investments – o companie cu beneficiari din Elveţia.
În condiţiile în care avizul de racordare nu a fost prelungit, taxa de nevalorificare în acest caz a fost stabilită la 25,2 milioane de lei şi constituie 0,5 din cuantumul garanției financiare de bună execuție.
„Cuantumul garanției financiare de bună execuție se determină de operatorul de sistem ca produsul dintre puterea electrică aprobată prin avizul de racordare eliberat de operatorul de sistem (kW) și valoarea specifică a garanției financiare de bună execuție egală cu 1.000 de lei/kW”, prevede legislaţia.
De ce nu a fost realizat proiectul eolian nu este clar, dar grupul mai are şi alte proiecte de centrale regenerabile în Republica Moldova.
Amintim că introducerea taxei de nevalorificare și a garanției de bună execuție a fost inițiată de Ministerul Energiei anul trecut, cu scopul de a responsabiliza titularii de avize de racordare. Măsura a fost necesară în condițiile în care o parte dintre avize au fost obținute în scopuri speculative sau nu au fost valorificate, blocând accesul la rețea pentru alte proiecte viabile.
De notat că, un an în urmă, erau eliberate avize de racordare la rețeaua electrică pentru centrale electrice din surse regenerabile cu capacitate totală de circa 2.000 MW, iar rândul pentru avize era şi este extrem de lung.
Conform legislației, titularii avizelor care nu au renunțat benevol la acestea până la 30 iunie 2025 și nu au implementat proiectele, la expirarea avizelor vor achita o taxă între 50% și 70% din valoarea garanției financiare de bună execuție.
Totodată, pentru avizele de racordare emise după 30 iunie 2025, noii titulari sunt obligați să depună o garanție financiară la momentul obținerii avizului de racordare. În cazul în care centrala electrică nu este construită, această garanție va fi reținută de operatorul de rețea și utilizată pentru lucrări de mentenanță și dezvoltare a infrastructurii electrice.
Monitorizarea achitării taxelor și, după caz, aplicarea măsurilor de executare silită sunt asigurate de Serviciul Fiscal de Stat.