point Logo
main logo
main logo
819

Stația Electrică Chișinău, aproape finalizată. Junghietu cere accelerarea lucrărilor

Lucrările din Stația Electrică Chișinău au fost realizate în proporție de peste 80 la sută, iar ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a solicitat accelerarea acestora pentru a permite darea în exploatare a Liniei Electrice Vulcănești – Chișinău până în luna mai curent.

Stația Electrică Chișinău, aproape finalizată. Junghietu cere accelerarea lucrărilorFoto: Ministerul Energiei

Șeful de la Energie a efectuat astăzi o vizită pe șantierul Stației Electrice Chișinău, parte a proiectului strategic de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Oficialul a inspectat lucrările și a discutat cu reprezentanții companiei contractate pentru executarea lucrărilor, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

Potrivit Ministerului Energiei, în Stația Electrică Chișinău, progresul lucrărilor depășește 80%. Echipamentele majore au fost deja instalate, iar fundațiile pentru containerul destinat echipamentelor de protecție au fost finalizate. În perioada următoare urmează instalarea containerului, după care vor fi montate dulapurile de protecție, deja asamblate. În paralel, se desfășoară lucrări de tragere a conductoarelor de bare.

Dorin Junghietu a subliniat că odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice, lucrările pot fi accelerate, iar echipele din teren trebuie să depună eforturi pentru recuperarea eventualelor întârzieri.

Acest lucru va permite darea în exploatare a LEA Vulcănești – Chișinău până la sfârșitul lunii mai, afirmă ministrul Energiei.

„Ne aflăm în Stația Electrică Chișinău, unde lucrările de construcție a celulei necesare pentru Linia Electrică Aeriană Vulcănești – Chișinău au depășit deja 80 la sută grad de realizare. Se lucrează intens pentru a recupera întârzierile din cauza vremii din perioada rece a anului. Echipele lucrează pentru finalizarea fundațiilor. Se lucrează și la reamenajarea teritoriului astfel ca până la sfârșitul lunii mai să energizăm linia și să dăm proiectul în exploatare”, a declarat Dorin Junghietu.

În același timp, la Stația Electrică Vulcănești, gradul de realizare a lucrărilor depășește 70%. Separatoarele și întrerupătoarele au fost deja instalate, iar transformatoarele de măsură sunt în proces de livrare și vor fi montate în perioada următoare.

Lucrările de construcție a LEA Vulcănești-Chișinău au început efectiv în aprilie 2024 și sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea acestuia este de 61 milioane de euro, dintre care circa 27 milioane de euro sunt pentru construcția Liniei.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Aceasta va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al țării în perioadele de vârf.

Construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării noastre. Noua linie electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău, fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici