main logo
1759

Starea de urgență în economie, instituită din nou în Transnistria

Tiraspolul introduce din nou stare urgență în economie. Aceasta în ciuda faptului că perioada instituită anterior s-a încheiat pe 8 iunie, iar așa-zisul soviet suprem și-a încheiat sesiunea pe 9 iunie. Totodată, deja fusese adoptată o „lege” separată, care prevedea măsuri provizorii pentru luna iunie. Decizia de a institui starea de urgență a fost aprobată astăzi, 11 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare așa-zisului soviet suprem.

Starea de urgență în economie, instituită din nou în TransnistriaFoto: ipn.md

Regimul precedent de stare de urgență în stânga Nistrului a fost în vigoare timp de jumătate de an – de pe 11 decembrie 2024 și până pe 8 iunie 2025. Este termenul maxim în care poate fi instituită stare de urgență, conform legislației din regiune, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Astfel, prelungirea nu era posibilă și din aceste motive, pe 6 iunie, administrația din regiune a emis o așa-numită lege, prin care a introdus măsuri provizorii până pe 30 iunie. Printre acestea se numără interdicția de deconectare de utilitățile publice, anularea penalităților și a amenzilor pentru întârzieri la plată, precum și unele facilități în sectorul bugetar și în cel al muncii.

Așa-zisa lege a intrat în vigoare pe 9 iunie, în aceeași zi în care sovietul suprem și-a încheiat oficial sesiunea de toamnă, care a durat o perioadă record de nouă luni. Însă deja pe 10 iunie, sovietul a recepționat un decret cu privire la noul regim de stare de urgență, iar pe 11 iunie acesta a fost aprobat într-o ședință extraordinară. Motivul oficial, ca și înainte, rămâne întreruperea alimentării cu gaz.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării