main logo
682

Sondaj: Cele mai mari probleme cu care se confruntă moldovenii

Majoritatea cetăţenilor Moldovei consideră că principalele probleme ale republicii sunt salariile mici (35%), corupţia (31%), şomajul (30%) şi migraţia (20%).

Sondaj: Cele mai mari probleme cu care se confruntă moldovenii

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta arată datele unui sondaj de opinie, realizat de Institutul Republican Internaţional din SUA (IRI).

Printre alte probleme numite de respondenţi se numără drumurile proaste (15%), preţurile înalte (13%), sărăcia (12%), guvernarea slabă (8%) şi criza economică (7%).

Aproximativ 42% dintre respondenţi au afirmat că una dintre principalele probleme ale localităţii în care trăiesc sunt drumurile proaste. Aceasta este urmată de şomaj (20%), condiţiile sanitare proaste (10%), migraţie şi salarii mici (câte 9%).

În acelaşi timp, 47% dintre respondenţi au spus că principala problemă a familiilor reprezintă veniturile mici. 

Potrivit sondajului, 71% dintre respondenţi consideră că ţara are nevoie de reforme structurale şi sistemice serioase, 17% - de reforme treptate, care să menţină sistemul actual, 9% consideră că societatea trebuie să fie protejată de forţele care doresc să schimbe ordinea existentă. În acelaşi timp, numărul celor care doresc modificări radicale a crescut din martie 2017 de la 60% la 71% şi a atins indicatorii din octombrie 2015.

Marea majoritate (85%) consideră că ţara este condusă în interesul anumitor grupuri şi doar 8% sunt de opinie inversă. Restul nu a putut răspunde la întrebare. Aproximativ 42% consideră că de corupţie se face vinovată lipsa controlului şi supravegherii de stat, 22% - sărăcia, 20% - marii antreprenori şi oligarhii.

În opinia a 22% dintre cetăţenii moldoveni, parlamentul este cel mai corupt organ de stat. Acesta este urmat de serviciile publice (medici, profesori şi poliţişti) - 20%, apoi de judecători - 12%.

Sondajul a fost efectuat în perioada 21 mai - 18 iunie pe un eşantion de 1517 de respondenţi. Marja de eroare este de 2,5%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării