Slusari: Criza alimentară în Moldova este posibilă la toamnă
Alexandru Slusari, fostul deputat al Platformei DA, susține că criza alimentară în Moldova este posibilă la toamnă, dacă continuă agresiunea militară a Federației Ruse în Ucraina și dacă statul acum nu va ajuta fermierii cu lucrările agricole de primăvară.
Potrivit lui, afirmația se bazează pe următoarele argumente:
„Din cauza condițiilor climaterice nefavorabile semănăturile de grău s-au micșorat cu mai mult de o treime. În loc de 320-330 mii ha, însemănțate cu grâu tradițional, avem doar puțin peste 200 mii ha. Cu deficitul fertilizanțelor și umidității în sol nu putem aștepta volumul recoltei de grâu mai mare de 600 mii tone, ceea ce coincide cu necesitatea anuală a țării. Dar mă tem că acest volum va fi și mai mic”, menționază Slusari, transmite Știri.md.
Pentru sectorul zootehnic o parte din grâu poate fi substituită cu porumb. Dar cu prețuri actuale la motorină și inputuri există un risc enorm că o parte din fermierii mici și mijlocii nu vor fi în stare să efectueze un ciclu tehnologic minimal suficient. Dar dacă în continuare vom avea condițiile climaterice nefavorabile, atunci și recolta la porumb și floarea soarelui va fi una foarte mică.
În același timp, războiul în regiune deja a suspendat exportul cerealelor din Rusia și Ucraina. Acestor țări revine circa 30% din tot exportulul grâului.
Ucraina deține primul loc la exportul uleiului vegetal cu cota de aproximativ 47%. În condițiile unui război prelungit putem aștepta că nu doar aceste țări, ci și alte multe state vor interzice sau vor limita drastic exportul produselor agroalimentare strategice, cum ar fi grâu, făina, porumb, ulei, carne, zahăr etc.
Deci la toamnă, dacă Moldova nu va fi asigurată pe intern cu aceste produse, va exista un risc sporit că nu vom avea de unde importa alimente de primă necesitate sau prețurile la ele vor fi absolut insuportabile pentru marea majoritatea a populației.
Apropo, Uniunea Europeană deja a acordat fermierilor din țările UE suplimentar 500 mln euro și a permis ca câteva milioane de terenuri destinate pășunilor să fie utilzate în scopuri agricole.
Situația se agravează și din cauza crizei în pomicultură. Dincolo de problema comercializării celor aproape 150 mii tone de mere din frigidere, există incertitudinea totală în privința piețelor de desfacere a merelor în sezonul nou pomicol. Această ramură este una din cele mai intensive, adică asigură un numărul mare de locuri de muncă. Prin urmare, peste câteva luni ne putem aștepta la un șomaj enorm în pomicultură”, a mai adăugat Slusari.
Slusari a venit și cu soluții în prevenirea problemelor enumerate mai sus:
„Dacă vrem să evităm asemenea scenariu, guvernarea este obligată să întreprindă in FOARTE SCURT TIMP următoarele măsuri:
- Restituirea accizului la motorina și subvenționarea 30 % din costul fertilizanțelor pentru fermierii mici și mijlocii, excluzând agroholdinguri.
- Compensarea parțială pomicultorilor pierderilor la comercializarea merelor sub prețul de cost, ceea ce se va întămpla în lunile următoare.
- Deschiderea liniilor de creditare facilă pentru sectorul agroalimentar cu implicarea mecanismului garanțiilor financiare din partea statului.
- Acordarea agricultorilor unor facilități fiscale din contul TVA din debet.
- Asistența maximală pomicultorilor în identificarea până în iulie a noilor piețelor de desfacere”, a conchis Slusari.
Abonează-te gratuit la Știri.md și pe Telegram pentru a nu pierde cele mai importante noutăți: https://t.me/stirimd