main logo
693

SFS, în dialog cu un expert ICAR din Elveția: Despre ce au discutat

Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban a avut ieri, 5 august, o întrevedere cu expertul Centrului Internațional pentru Recuperarea Activelor (ICAR) al Institutului Basel pentru Guvernare din Elveția, David Mattan.

SFS, în dialog cu un expert ICAR din Elveția: Despre ce au discutatFoto: SFS

Părțile au discutat modul în care ICAR poate sprijini autoritățile naționale, inclusiv Serviciul Fiscal de Stat, în eforturile legate de identificarea, gestionarea și recuperarea activelor provenite din activități ilicite, transmite Știri.md.

Totodată, a fost prezentată procedura actuală de administrare a bunurilor confiscate în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, precum și provocările întâmpinate în acest proces. Iar pe parcursul întrevederii, părțile au discutat avantajele cooperării dintre Serviciul Fiscal de Stat și Centrul Internațional pentru Recuperarea Activelor. Potrivit autorităților, aceasta ar putea aduce valoare adăugată, în special în cazuri complexe care necesită răspunsuri interinstituționale coordonate.

Centrul Internațional pentru Recuperarea Activelor este implicat activ alături de instituțiile din Republica Moldova din anul 2021, oferind expertiză practică în investigații financiare, cooperare internațională, asistență juridică reciprocă și consolidarea cadrelor juridice și de politici pentru recuperarea activelor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării