Serele, tot mai populare în mediul rural. Investițiile pornesc de la 20.000 de lei
Tot mai mulți gospodari din mediul rural aleg să construiască sere, fie pentru a avea legume proaspete pe tot parcursul anului, fie pentru a dezvolta mici afaceri agricole. Specialiștii constată o creștere constantă a interesului, pe fondul unor costuri mai accesibile.
Imagine simbolPrimul pas în realizarea unei sere este stabilirea clară a scopului investiției. În funcție de destinație – consum propriu sau comercializare – diferă dimensiunea construcției, nivelul de dotare și bugetul necesar, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Un reprezentant al unei companii din domeniu, Viorel Dreglea, a explicat că serele pentru uz familial sunt, de regulă, mai mici și mai simple, în timp ce cele destinate vânzării necesită investiții mai consistente și infrastructură adaptată producției.
Potrivit acestuia, costurile pentru o seră de calitate încep de la aproximativ 20.000 de lei, sumă care acoperă doar materialele. Pentru o durată mai mare de exploatare, se recomandă utilizarea unei structuri din țeavă galvanizată și a unei folii de polietilenă cu grosimea cuprinsă între 150 și 200 de microni, care poate rezista până la șapte ani.
Amplasarea serei are, de asemenea, un impact semnificativ asupra producției. Zonele din sudul țării oferă condiții mai favorabile, cu temperaturi mai ridicate cu câteva grade față de nord, ceea ce permite obținerea recoltei mai devreme și acces mai rapid pe piață. Specialistul a remarcat însă că, în practică, mulți producători aleg zonele din centru și nord.
În același timp, existența unei surse sigure de apă în apropiere este esențială, în lipsa acesteia investiția fiind considerată riscantă.
Ventilația și dimensiunea serei influențează direct dezvoltarea culturilor. Experții recomandă ca înălțimea minimă să fie de trei metri, iar în cazul construcțiilor moderne, un volum mai mare de aer contribuie la menținerea unui microclimat stabil. Unele sere ajung chiar la cinci sau șase metri înălțime, pentru a asigura condiții optime plantelor.
Printre cele mai frecvente greșeli identificate se numără utilizarea metalului neprotejat, care poate rugini rapid, precum și fixarea foliei cu elemente din lemn, soluții ce reduc durata de utilizare a serei.
În pofida acestor riscuri, cererea pentru sere continuă să crească. Specialiștii consideră că o investiție bine planificată poate genera economii pe termen lung și chiar profit, în contextul interesului tot mai mare pentru legumele produse local.