main logo
1904

Șeful MGRES acuză Moldova că ia o parte din gazele pentru Transnistria

Directorul Moldavskaia GRES, Valentin Trubceanin, a acuzat autoritățile moldovenești că "au luat o parte din gazul care merge în mod tradițional către Transnistria".

Șeful MGRES acuză Moldova că ia o parte din gazele pentru TransnistriaFoto: yellowpages.md

Potrivit Infotag, el a afirmat acest lucru într-o emisiune a postului TV transnistrean, transmite Știri.md.

"La sfârșitul lunii octombrie, Moldova a decis să ia în beneficiul său o parte din volumul de gaze care, în mod tradițional, merge către Transnistria. De aceea a apărut situația care există acum, când pur și simplu nu avem gaz pentru producția noastră pentru a genera electricitate. 

Moldova a luat o cantitate semnificativă de gaze. Acest volum de gaze a fost destinat producerii de energie electrică pentru export către Moldova. Dacă am avea acest gaz, i-am putea furniza Republicii Moldova toată energia electrică 100%, iar acest lucru ar reduce semnificativ costurile suportate de populaţia sa", a spus Trubceanin.

Declaraţii similare au fost făcute în presa rusă de către negociatorul șef al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, și de alți reprezentanți ai administrației transnistrene. Cu această ocazie, aceștia s-au plâns președintelui și parlamentului Rusiei, acuzând compania Moldovagaz de "încălcarea acordului cu Gazprom". 

În opinia lor, "Moldovagaz" ar trebui să-i ofere regiunii transnistrene 118 din 179 milioane m3 de gaze pe care Gazprom intenționează să le furnizeze în noiembrie (cu un necesar total al Moldovei, inclusiv Transnistria, de 340 milioane m3 de gaze).

Totodată, Tiraspolul trece sub tăcere faptul că, din 1 octombrie, Gazprom a redus volumul de gaze furnizat Moldovei până la 5,7 milioane de metri cubi pe zi. Transnistria primea două treimi din acest volum - 3,9 milioane m3 de gaze, generând 67% din energia electrică necesară malului drept al Nistrului. 

În noiembrie, Chișinăul și-a propus să mențină aceeași cantitate de gaz pentru malul stâng, pentru a primi 45% din necesarul de energie electrică. Tiraspolul a fost însă de acord să furnizeze doar 23% din energie electrică. În această situație, "Moldovagaz" a redus furnizarea de gaze - de la 3,9 la 2,3 milioane de metri cubi pe zi, iar Moldavskaia GRES a refuzat să furnizeze energie electrică.

Comentând declarațiile de la Tiraspol, șeful consiliului de administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus că acordul dintre Moldovagaz și Gazprom nu descrie distribuţia volumelor de gaze pe malul drept și pe malul stâng al Nistrului. El a reamintit că Tiraspoltransgaz nu plătește Gazprom pentru gazul primit, iar datoria pe care a acumulat-o este de aproape 10 miliarde de dolari.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării