point Logo
main logo
main logo
809

Securitatea energetică a Moldovei, pe agenda discuțiilor de la Bruxelles

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a avut întrevederi bilaterale la Bruxelles cu directorul general pentru vecinătate și negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, precum și cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Uniunea Europeană, Andrew Puzder. Discuțiile au vizat securitatea energetică regională, reformele din sector și consolidarea cooperării instituționale.

Securitatea energetică a Moldovei, pe agenda discuțiilor de la BruxellesFoto: Ministerul Energiei

În dialogul cu oficialul european, ministrul a vorbit despre impactul atacurilor recente asupra liniei electrice Isaccea–Vulcănești, infrastructură energetică aflată pe teritoriul Ucrainei, dar care aparține Republicii Moldova. Oficialul a subliniat că autoritățile au reușit să gestioneze situația prin coordonare eficientă cu partenerii regionali, transmite Știri.md.

Ministrul a precizat că perioada recentă a fost una dificilă, însă cooperarea strânsă cu România și Ucraina a permis depășirea provocărilor, iar planurile de contingență elaborate anterior au funcționat inclusiv în scenarii extreme.

Dorin Junghietu a anunțat că Republica Moldova a finalizat planul de pregătire pentru perioada de vară, elaborat în cooperare cu instituțiile europene, iar autoritățile rămân vigilente în contextul riscurilor persistente.

Totodată, ministrul a evidențiat progresele în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei, menționând inaugurarea primei instalații de stocare la scară mare și obiectivul de a ajunge în scurt timp la o capacitate de 200 MWh instalați.

Pe agenda discuțiilor s-a aflat și securitatea aprovizionării cu produse petroliere, în contextul volatilității piețelor internaționale. Ministrul a subliniat necesitatea unei coordonări mai strânse cu Uniunea Europeană și includerea Republicii Moldova în mecanismele europene relevante, inclusiv în domeniul combustibilului pentru aviație.

În contextul Planului de creștere, ministrul a anunțat că proiectul liniei electrice Vulcănești–Chișinău este pregătit pentru a fi finalizat până la sfârșitul lunii mai. Totodată, autoritățile vor aplica penalități companiilor contractate în cazul unor eventuale întârzieri.

În cadrul discuțiilor au fost menționate și progresele în transpunerea legislației europene privind stocurile de petrol, iar oficialul european a salutat măsurile întreprinse de Republica Moldova pentru consolidarea securității energetice și alinierea la standardele Uniunii Europene.

În întrevederea cu ambasadorul american, ministrul a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Statele Unite în consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.

Oficialul a subliniat că accesul la resurse energetice diversificate, inclusiv la gaze naturale lichefiate din SUA, contribuie la reducerea dependenței de sursele tradiționale de import și la creșterea competitivității economice.

Discuțiile au vizat și dezvoltarea Coridorului Vertical de gaze, Republica Moldova exprimându-și sprijinul pentru facilitarea fluxului de gaze naturale lichefiate din SUA către întreaga regiune.

Totodată, a fost analizat potențialul unui proiect investițional în sudul țării, care ar putea utiliza gazele americane pentru producerea energiei electrice, inclusiv pentru export către Ucraina.

Un alt subiect important a fost proiectul liniei electrice Strășeni–Gutinaș, realizat cu sprijinul SUA, care urmează să consolideze interconectarea cu România și să contribuie la modernizarea rețelei electrice. Studiul de prefezabilitate este în desfășurare și ar urma să fie finalizat în această vară, iar obiectivul este punerea în funcțiune a liniei până în 2030.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat și perspectivele de cooperare în domeniul energiei nucleare, inclusiv reactoarele modulare mici, precum și dezvoltarea energiei geotermale.

La finalul întrevederii, partea americană a reconfirmat sprijinul pentru Republica Moldova în implementarea proiectelor strategice de infrastructură energetică și dezvoltarea cooperării bilaterale în acest sector.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici