Scumpiri fără frâne. La ce produse prețul a crescut cel mai mult
Am încheiat anul 2021 cu o inflație record. Astfel, în anul care tocmai s-a scurs, prețurile au crescut, în medie, cu aproape 14 procente.
O cifră destul de impunătoare, raportată la salariile mici din țara noastră, susțin experții economici. De parcă nu ar avea frână, creșterile continuă și în 2022. Cel mai mult s-a scumpit combustibilul, care, ca într-un efect de domino, a generat un șir de alte scumpiri, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.
Dacă vorbim de mâncare, în luna decembrie 2021 prețurile au crescut în medie cu aproape 18 procente(17,46), față de luna noiembrie a anului trecut. Cel mai mult s-au scumpit strugurii proaspeți, cu peste 10,1%. Prețul n-a stat pe loc nici la carnea de vită, care se vindea cu aproape 5 procente mai sus.
Aproximativ la fel a crescut costul la pâinea de grâu sau ouăle de găină, adică puțin peste 4 la sută. Cu 3,4 procente s-au scumpit, biscuiții și turtele dulci. Cartofii, zahărul, orezul, dar și alte produse au avut o creștere de preț ceva mai mică, în medie, de 2 procente.