main logo
1018

Schimb de experiență Moldova–Ucraina, cu sprijinul IFAD

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor (UCIP) a Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) organizează, în perioada 16–18 iunie 2025, la Chişinău, o întrunire de schimb de experiență între Republica Moldova şi Ucraina, cu posibilitatea mai multor proiecte comune, realizate cu sprijinul IFAD.

Schimb de experiență Moldova–Ucraina, cu sprijinul IFADFoto: IFAD

Delegația este formată din experți IFAD, reprezentanți guvernamentali și ai asociațiilor de business din Ucraina, care participă la un atelier de elaborare a notei conceptuale pentru primul proiect IFAD în Ucraina, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

Alexandra Șian, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), a salutat interesul Ucrainei pentru modelul de colaborare dintre Republica Moldova și IFAD, subliniind deschiderea pentru schimb de experiență și bune practici.

La rândul său, Iurie Usurelu, directorul UCIP IFAD, a prezentat parcursul de 25 de ani al programelor IFAD în Moldova, care au atras investiții de circa 300 milioane de dolari și au oferit sprijin pentru peste 200 de mii de persoane din mediul rural.

„Aceste rezultate demonstrează puterea parteneriatelor durabile în sprijinul agriculturii și dezvoltării rurale”, a relevat Iurie Uşurelu.

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD a fost creată de către Guvernul Republicii Moldova pentru implementarea programelor IFAD, după aderarea Republicii Moldova la Fondul internațional pentru Dezvoltare Agricolă în anul 1996. Componentele Programelor IFAD sunt implementate în conformitate cu procedurile stabilite şi aprobate de către IFAD de comun acord cu Guvernul.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării