Salariul minim pe țară din 1 ianuarie 2023 poate constitui 4 mii lei
Din 1 ianuarie 2023, se stabilește salariul minim pe ţară în cuantum de 4 mii lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore (în medie pe lună), ceea ce reprezintă 23,67 lei pe oră.
Potrivit Monitorului Fiscal, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea pct. 1 din HG nr. 670/2022 a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 17 noiembrie anul curent, transmite Știri.md.
Documentul prevede că, în cazul în care programul de muncă este mai mic de 40 de ore pe săptămână, salariul minim orar se va calcula prin raportarea salariului minim lunar la numărul mediu de ore lunar, potrivit programului legal de lucru aprobat.
Cuantumul salariului minim se reexaminează de către Guvern după consultarea prealabilă a patronatelor şi sindicatelor, ţinându-se cont de modificarea indicelui preţurilor de consum şi de evoluţia salariului mediu pe economia naţională în perioada de referinţă, de volumul produsului intern brut, de productivitatea muncii, precum şi de mărimea valorică a minimului de existenţă.
În opinia autorilor proiectului, majorarea propusă este argumentată de necesitatea asigurării unei creșteri continue a garanțiilor minime în domeniul salarizării pentru a menține puterea de cumpărare a salariaților și a asigura un mediu concurențial echitabil la nivel regional și internațional, în ce privește utilizarea forței de muncă.
Amintim, la momentul de față cuantumul salariului minim pe țară constituie 3500 lei.