România ar putea influența prețurile mondiale
Pe lângă războiul pornit de Vladimir Putin, cu mii de victime, are loc şi un război al resurselor. Lumea nu va mai fi la fel după încheierea conflictului din Ucraina, iar harta energetică a Europei se retrasează chiar acum.
![România ar putea influența prețurile mondiale](https://i.simpalsmedia.com/point.md/news/809x456/790277a6c653d22a13d66814788cfac4.jpg)
România are potenţial şi resurse, dar trebuie să le valorifice, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.
Independenţa noastră energetică şi alimentară depinde de cât de înţelepţi suntem în a transforma o criză în oportunitate.
”Nimeni nu știe exact unde se va ajunge, dar cu siguranță sunt niște semnale că totul se schimbă și totul încearcă să se reașeze într-o altă lume. Începutul războiului a fost un șoc pentru toată lumea. Au explodat bursele, mâncarea ... pentru că vorbim, totuși, de doi coloși agricoli. Sunt cei mai mari producători de cereale din lume. Ucraina este cel mai mare producător de floarea-soarelui din lume. Deci vorbim de niște coloși care se luptă și care astăzi blochează foarte mult din produsele agricole. Au explodat prețurile. Lumea s-a uitat foarte mult cu frică, am văzut și noi în România panica oamenilor, pentru că în primul rând trebuie să se comunice”, spune Cosmin Savu.
România ar putea influența prețurile mondiale
”În zona agricolă suntem într-un moment, cu cinism vorbind, de oportunitate. Noi, astăzi, am putea să influențăm chiar prețurile mondiale. Astăzi, Constanța a devenit un hub regional mult mai important decât înainte. Gândiți-vă că sunt 10-15 milioane de cereale blocate în porturile din Ucraina, în Odesa, Nikolaev. Sunt cereale care ar fi trebuit să ajungă în Africa de Nord, în Orientul Mijlociu. Ei bine, noi am putea să asigurăm o parte din aceste cereale și la niște prețuri competitive. Încă o dată, România are mâncare suficient de multă și putem să ne asigurăm hrana, dar putem să și profităm. E cinic ce spun, dar putem să jucăm un rol important în zona asta.
Putem să jucăm un rol în zona energetică. Avem resurse. În Marea Neagră sunt resurse identificate pentru 20 de ani pentru consumul nostru și am putea să și exportăm. Aici iarăși vine problema asta, au fost niște proiecte blocate, de-a lungul timpului oficialii noștri nu au fost în stare să ia niște decizii”, a mai spus Savu.