main logo
224

Rezervele valutare au depășit recordul istoric înregistrat acum un an

Activele oficiale de rezervă au depășit nivelul de 3 miliarde 56 milioane de dolari și astfel au atins un nou record istoric, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Rezervele valutare au depășit recordul istoric înregistrat acum un anFoto: forbes.ro

Rezervele valutare au crescut față de sfârșitul lunii octombrie cu 42 milioane de dolari SUA, ca urmare a asistenței financiare în sumă de 40 milioane de euro, acordată de Uniunea Europeană, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.

Precedentul record a fost înregistrat la 9 noiembrie 2018, când activele oficiale de rezervă se cifrau la 3 miliarde 49 milioane de dolari SUA, însă ulterior pe fondul alegerilor parlamentare au scăzut cu 273 milioane de dolari, la 7 martie 2019. 

După care s-a început recuperarea rezervelor, urmare a aprecierii cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA, înregistrării primei tranșe de împrumut în favoarea Ministerului Finanțelor alocată de Comisia Europeană, unor granturi din partea Comisiei Europene, în numele UE, alte operațiuni.

Rezervele valutare au fost completate, de asemenea, după a patra și a cincea evaluare de către consiliul executiv al FMI a Programului Republicii Moldova, ceea ce a făcut posibilă accesarea a 46,1 milioane de dolari SUA.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării