Rețea de încărcătoare pentru maşini electrice, instalată în Moldova
În Republica Moldova va fi instalată o rețea de încărcătoare pentru vehiculele electrice.
Un concept de proiect, care presupune promovarea și dezvoltarea infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice, a fost aprobat în baza Memorandumului de Înțelegere, semnat între Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite Ştiri.md.
Proiectul prevede instalarea încărcătoarelor EV în locații strategice din Moldova, astfel încât să fie posibilă alimentarea mașinilor electrice pe teritoriul țării noastre, precum și asigurarea coridorului de transport pentru vehiculele electrice între România și Ucraina, prin Republica Moldova.
„Este un proiect ambițios, care merită susținut. Trebuie să oferim proprietarilor de autovehicule electrice șansa de a beneficia de echipamente de calitate și condiții de a se deplasa pe teritoriul țării. Totodată, trebuie să ne asigurăm că, odată instalate în spațiul public, aceste puncte de încărcare vor fi accesibile utilizatorilor. În acest sens, este necesară ajustarea legislației existente pentru a include categoria vehiculelor eco”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.
Semnarea Memorandumului a avut loc în cadrul ședinței Consiliului de administrare al FEE, prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. De asemenea, membrii Consiliului au aprobat finanțarea proiectelor reevaluate de către Fondul pentru Eficiență Energetică, care presupun implementarea măsurilor de eficiență energetică și valorificarea surselor de energie regenerabilă în cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1 și în Gimnaziul din localitatea Ișnovăț, raionul Criuleni. La fel, a fost evaluat proiectul-pilot ce presupune crearea unor condiții de trai mai bune pentru studenții căminului nr.2 al Universității Tehnice din Moldova. Proiectul prevede reparația în interiorul căminului, izolarea termică a clădirii, schimbarea echipamentelor și a contoarelor electrice.
În cadrul ședinței, a fost prezentată situația la zi cu privire la inițierea activităților aferente Planului de Dezvoltare Strategică „Raționamente de dezvoltare a FEE 2019-2021”.