main logo
552

Republica Moldova cere din nou ajutor statelor europene pentru a face față cheltuielilor cu încălzire

Fără ajutorul României, Moldova este afectată de pene de curent, iar atacurile asupra rețelelor ucrainene au provocat deja o întrerupere masivă în zeci de localități de peste Prut.

Moldova cere ajutor statelor europene pentru cheltuielile cu încălzire

Acum, oficialii moldoveni cer din nou ajutorul statelor europene, inclusiv al nostru, pentru a face față cheltuielilor cu încălzirea, în condițiile în care numai gazele costă dublu față de tariful de la noi. 70% din curent vine deja din România, dar la prețuri greu de suportat pentru țara vecină. Moldova are nevoie de peste un miliard de euro pentru a-și acoperi facturile în această iarnă, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Încă de la începutul lunii, președinta Moldovei a cerut ajutor în Parlamentul României. Între timp, zeci de localități din Moldova au rămas total sau parțial fără electricitate, după ce Rusia a bombardat sistemul energetic ucrainean.

Nicu Popescu, ministrul de Externe din Republica Moldova: „În ultimele săptămâni Moldova a avut noi probleme. Bombardamentele ne-au creat probleme de aprovizionare. O rachetă a căzut pe teritoriul nostru”.

Daniela Andreev, reporter PRO TV Chișinău: „Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică de la independență încoace. Centrala de la Cuciurgan, controlată de autoritățile separatiste, nu mai livrează curent electric malului drept al Nistrului. Așadar în ultima lună cumpărăm energie electrică din România, în proporție de circa 70 la sută, și, inevitabil, lumina s-a scumpit. Criza s-a acutizat după ce Gazprom a redus livrările de gaze cu 50 la sută, respectiv malul stâng primește un volum mai mic. Pentru a economisi, mai multe întreprinderi au trecut pe păcură, iar autoritățile suplinesc stocul de gaze din rezerva de stat. În prezent avem un volum suficient pentru o lună și trei săptămâni de iarnă”.

Peste Prut, tariful la gaze a crescut de șase ori în ultimul an și este de 2 ori mai mare decât în România.

Corina Murafa, specialist în energie: „Ei iau electricitate cu peste 180 MW, bilateral au încheiat numai 10%, foarte puțin. Ar trebui ca producătorii români să încerce să încheie contracte bilaterale cu Moldova ca să scadă prețul la gaze. Avem depozitele umplute la maximum, am putea parte din cantitate să o dăm către Republica Moldova”.

Moldova are nevoie de peste 1 miliard de euro pentru a acoperi costurile cu energia în această iarnă. România a alocat deja pentru Moldova un ajutor de 10 milioane de euro și a început livrările de curent electric către țara vecină din 14 octombrie. Iar prin conducta care ne unește la Ungheni, România ar putea să dea Moldovei cel mult 5 milioane de mc de gaz pe zi, dar pentru a-și acoperi nevoile, țării vecine îi trebuie o cantitate cel puțin dublă. Prin protocoale tehnice, țara noastră a ajutat și Ucraina, afectată de mari avarii după atacurile rusești, cu livrări de energie în august și septembrie.

La Paris, a avut loc o nouă reuniune de sprijin pentru Republica Moldova, la inițiativa României, Germaniei și Franței. Țările donatoare pentru Moldova au promis deja ajutor de 1,3 miliarde de euro.


Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării