main logo
473

Reprezentanții diasporei pot obține granturi în cadrul unui program

Biroul relații cu diaspora a lansat astăzi apelul de granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”.

Reprezentanții diasporei pot obține granturi în cadrul unui programReprezentanții diasporei pot obține granturi în cadrul unui program

Dosarele pot fi depuse până la data de 11 mai 2019, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

La program pot aplica autoritățile publice locale de nivelul I în comun cu asociațiile/membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți, partenerii de dezvoltare/donatorii.

Finanțarea proiectelor din cadrul Programului se va efectua în baza formulei „1+3”, având următorii parteneri: diaspora, Guvernul Republicii Moldova, autoritățile publice locale și partenerii de dezvoltare/donatorii.

În cadrul programului, vor fi eligibile proiecte din domeniul infrastructurii, protecției mediului, economie, eficiență energetică, cultură, educație și protecție socială.

Proiectele câștigătoare vor fi selectate în funcție de relevanță, fezabilitate, sustenabilitate, impact socio-economic și gradul de implicare a diasporei.

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului, printre obiectivele programului ”DAR 1+3” se numără stimularea dezvoltării localităților din Republica Moldova prin atragerea capitalului uman și financiar din diasporă, păstrarea conexiunii dintre cetățenii plecați și localitățile de origine, canalizarea remitențelor, dincolo de consum, spre dezvoltarea social-economică a zonelor rurale din Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării