main logo
2192

Regim de testare: Moldova cumpără gaz din Grecia și energie din Bulgaria

SA Energocom anunță va achiziționa în calitate de test de la operatorul de gaze din Grecia, DEPA, o cantitate de 24 MWh (aproximativ 2.250 de metri cubi) de gaze naturale, câte un MW pe oră.

Regim de testare: Moldova cumpără gaz din Grecia și energie din BulgariaColaj: Știri.md

Potrivit companiei, aceste gaze vor fi livrate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău și transmise operatorului de gaze Moldovagaz, transmite Știri.md.

Prețul este de 45 de euro/ MWh (ceea ce constituie circa 477 de euro pentru 1.000 de metri cubi), însă acesta nu include costurile de transport și alte cheltuieli logistice. Pentru comparație, pe 31 martie, Energocom a procurat de pe Bursa Română de Mărfuri, la fel în calitate de test, un MWh cu echivalentul a 48,82 euro.

Scopul achiziției din Grecia este de a vedea cum funcționează lanțul logistic: rezervarea capacităților în fiecare țară prin care vor tranzita gazele – Grecia, Bulgaria, România, nominalizările de către operatorii sistemului de transport la fiecare punct de intrare și ieșire, toate pentru a se evita eventuale riscuri financiare în cazul unor cantități mai mari.

Săptămâna trecută, directorul interimar al SA Energocom, Victor Bânzari, a semnat, la Atena, cu managerul DEPA un contract-cadru de cooperare, în baza căruia în viitor pot fi achiziționate și alte volume de gaze naturale.

De asemenea, compania a cumpărat un MW de energie electrică pentru astăzi de la operatorul bulgar Nomad, la prețul de 100 de euro, care la fel nu include cheltuieli de transport și alte costuri procedurale. Astfel, Energocom vrea să testeze noua rută și modul în care funcționează operațiunile logistice. 

Până acum Republica Moldova a importat energie electrică din România și Ucraina.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării