main logo
13584

RBK: Fratele lui Igor Dodon a devenit partener de afaceri cu Igor Ciaika

Alexandru Dodon, fratele președintelui Republicii Moldova, a devenit proprietarul a 15% din acțiunile „Archplay Development”, o companie de construcții fondată de Igor Ciaika, fiul procurorului general al Federației Ruse.

RBK: Fratele lui Dodon a devenit partener de afaceri cu CiaikaFoto: president.gospmr.org

Potrivit RBK.ru, care citează informații din sistemul SPARK (o bază de date despre agenții economici din Rusia, Ucraina și Kazahstan), Alexandru Dodon a devenit noul co-proprietar al companiei Archplay Development cu o cotă de 15%, transmite Știri.md cu referire la Unimedia

Potrivit unei surse din anturajul participanților la tranzacție, Alexandru Nicolaevici Dodon este fratele mai mic al președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, iar principalul proprietar al Archplay Development este Igor Ciaika - om de afaceri și fiul Procurorului General al Federației Ruse Igor Ciaika.

Igor Ciaika este, de asemenea, ambasadorul de afaceri al Asociației „Деловая Россия/Business Russia” în Moldova și Transnistria

Igor Ciaika a confirmat pentru RBK faptul că Alexandru Dodon a investit în capitalul companiei Archplay Development, fără să dezvăluie condițiile tranzacției. 

Potrivit antreprenorului, compania sa de construcții operează doar pe teritoriul Rusiei și nu intenționează să se extindă în Republica Moldova.

Potrivit lui Igor Ciaika, Alexandru Dodon va conduce departamentul de construcții al companiei.

Amintim că familia președintelui Republicii Moldova are legături strânse cu Igor Ciaika. 

Acesta a sponsorizat cu 70.000 de euro fundația „Din Suflet” a primei doamne, Galina Dodon, în luna august, din 2017.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării