main logo
489

Rata dobânzii la creditele bancare în lei a coborât la un nou minim istoric

Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi în monedă naţională, acordate de băncile moldoveneşti, a coborât în luna august 2018 la un nou minim istoric, de 8,45 la sută anual, față 9,76 la sută în perioada similară a anului precedent.

Rata dobânzii la creditele bancare în lei a coborât la un nou minimRata dobânzii la creditele bancare în lei a coborât la un nou minim

Este a patra lună consecutiv când rata dobânzii la finanțările în monedă națională se menține sub 9 la sută, arată date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Experții apreciază că perioada cu dobânzi relativ mici va continua. Reintrarea inflației pe un trend de scădere și o posibilă reducere a ratei de politică monetară de către BNM vor trage ușor în jos dobânzile la creditele în lei, sunt de părere experții financiari.

Datele BNM mai relevă că odată cu ieftinirea creditelor, a crescut suma împrumuturilor bancare contractate. Astfel, dacă în ianuarie și februarie creditele contractate depășeau cu puțin 1 miliard de lei, în ultimele șase luni agenții economici și populația au luat lunar de la bănci credite în sumă de peste 1,4-1,7 miliarde de lei. Creditele acordate pe termene de peste 12 luni au fost cele mai solicitate în august și au reprezentat 93 la sută din volumul total al creditelor în moneda naţională, fiind acordate la o rată medie de 8,43 la sută.

Ponderea majoră a creditelor noi acordate în moneda naţională, 51 la sută din volumul total al creditelor în moneda naţională, a revenit finanțărilor oferite persoanelor juridice cu o rată medie de 9,21 la sută. În același timp, persoanele fizice au contractat credite în lei în sumă de 725 milioane de lei la o rată medie de 7,66 la sută, iar dobânda medie la creditele pentru imobil a fost de 6.10 la sută. Suma împrumuturilor pentru imobil s-a ridicat, în august, la 178 milioane de lei, inclusiv pe fondul lansării Programului „Prima Casă”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării