main logo
775

R. Moldova și România vor colabora în domeniul educației și incluziunii financiare

Banca Națională a Moldovei (BNM), Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Fundația Institutul de Studii Financiare (ISF) din România au semnat, la sediul BNM, un protocol de colaborare axat pe educația și incluziunea financiară.

R. Moldova și România vor colabora în domeniul educației financiareFoto: BNM

Potrivit BNM, obiectivul protocolului este consolidarea relațiilor dintre instituții pentru implementarea unor proiecte comune menite să sprijine dezvoltarea piețelor financiare și să contribuie la creșterea bunăstării cetățenilor, transmite Știri.md. 

Astfel, părțile se angajează să promoveze programe educaționale comune, să susțină programe universitare și postuniversitare specifice sectorului financiar, să realizeze studii de cercetare, precum și să sprijine formarea continuă a specialiștilor din domeniul financiar nebancar.

„Avem experiența colaborării de succes în cadrul proiectului Twinning, iar acest protocol ne oferă oportunitatea de a extinde aceste inițiative prin noi proiecte de formare profesională, de educație și incluziune financiară”, a menționat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

Un aspect important al colaborării este înființarea unei sucursale a ISF în Republica Moldova, care va organiza programe de formare cu experți din ambele țări și va desfășura sesiuni educaționale pentru publicul larg, incluzând elevi, studenți, antreprenori și adulți.

Prin acest parteneriat, profesioniștii din sectorul bancar, studenții și publicul larg vor avea acces la resurse educaționale gratuite – prelegeri, seminare, ateliere de lucru și campanii de informare – care îi vor ajuta să acumuleze cunoștințe sau să ia decizii financiare mai fundamentate, contribuind astfel la creșterea bunăstării individuale și naționale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării