Proiecte majore de alimentare cu apă și sanitație, evaluate de Bolea la Glodeni
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), a efectuat astăzi o vizită de lucru în raionul Glodeni, unde a avut discuții cu autoritățile publice locale și cu beneficiarii proiectelor de infrastructură aflate în derulare. Întrevederea a vizat stadiul implementării investițiilor în alimentarea cu apă și modernizarea sistemelor de sanitație, precum și impactul acestora asupra comunităților locale.
Foto: moldpres.mdÎn localitățile Clococenii Vechi, Cajba, Dușmani, Hâjdieni și în orașul Glodeni este în plină desfășurare un amplu proiect de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă. Elementul central al investiției îl constituie apeductul magistral Balatina–Glodeni, cu o lungime de aproximativ 22 de kilometri, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
Potrivit datelor prezentate în cadrul vizitei, noua infrastructură va asigura acces la apă potabilă pentru circa 22.000 de locuitori, peste 60 de instituții publice și aproximativ 150 de agenți economici din zonă. Proiectul include construcția unui bloc de tratare a apei cu o capacitate de 50 m³/h, o stație de pompare și clorinare de 37 kW, precum și două turnuri de apă destinate stabilizării presiunii în rețea.
În satul Fundurii Noi, parte a aceluiași proiect, au fost finalizate lucrările de construcție și montaj pentru 2,33 kilometri de rețele interioare de apă, precum și amenajarea platformelor tehnice A și B, necesare funcționării sistemului.
Actuala extindere a serviciilor de alimentare cu apă vine în continuarea unui proiect implementat în perioada 2020–2021 pentru 10 localități din lunca Prutului. Atunci au fost realizate lucrări esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii regionale: stația de pompare a apei din râul Prut, amplasată în satul Bisericani, apeductul magistral Prut–Balatina cu o lungime de 9,36 km, stația de tratare a apei din Balatina, cu o capacitate de 50 m³/h, precum și aducțiunea către satele Cuhnești și Balatina, pe o distanță de 10,71 km.
„Aceste investiții contribuie la crearea unui sistem regional integrat, capabil să asigure continuitate, siguranță sanitară și eficiență în exploatare”, a relevat Vladimir Bolea.
În cadrul vizitei, viceprim-ministrul a inspectat și lucrările realizate prin proiectul „Sisteme de sanitație moderne pentru cetățenii raionului Glodeni”, implementat în perioada septembrie 2022 – mai 2024.
Proiectul a inclus construcția unei stații moderne de epurare în orașul Glodeni, realizarea a 3 kilometri de rețele de canalizare gravitațională și 1,7 kilometri de rețele sub presiune, precum și renovarea unei stații de pompare a apelor uzate.
Stația de epurare este dotată cu patru reactoare biologice moderne și are un debit total de 240 m³/zi, asigurând servicii de sanitație pentru aproximativ 19.000 de locuitori din orașul Glodeni și din satele Hâjdieni, Danu și Dușmani. Noua infrastructură permite tratarea apelor uzate conform standardelor moderne de protecție a mediului, reducând impactul asupra solului și resurselor de apă.
Discuțiile purtate cu autoritățile locale au vizat atât stadiul tehnic al lucrărilor, cât și necesitatea menținerii unui ritm susținut de implementare, astfel încât populația să beneficieze cât mai rapid de servicii publice moderne.
„Investițiile în infrastructura de apă și canalizare din raionul Glodeni sunt parte a unui efort mai amplu de modernizare a serviciilor publice la nivel regional, cu accent pe siguranță sanitară, protecția mediului și creșterea calității vieții pentru locuitori”, a rezumat vicepremierul Vladimir Bolea.