main logo
416

Program de dezvoltare strategică pentru ANTA în valoare de 500 milioane lei

În condițiile în care circa 90% din transportul de mărfuri din Republica Moldova se efectuează cu automobilele, creșterea eficienței acestui sector influenţează direct dezvoltarea socială și economică a țării.

Program de dezvoltare strategică pentru ANTA în sumă de 500 milioane lei

Instituția responsabilă de implementarea documentelor de politici publice şi strategiilor naţionale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere este Agenția Națională Transport Auto (ANTA), care după o serie de reorganizări are nevoie de fortificare şi de o dezvoltare instituţională, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Obiective şi riscuri

În acest sens Agenţia în parteneriat cu Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, a elaborat Programul de Dezvoltare Strategică (PDS) al ANTA pentru anii 2018-2020, prezentat în cadrul unei conferinţe.

Potrivit directorului ANTA Vsevolod Bocşanean, programul este documentul de bază în planificarea strategică a Agenției, în scopul implementării politicilor în administrarea domeniului transporturilor rutiere, iar realizarea obiectivelor lui va permite crearea unui sistem de transport rutier durabil şi eficient.

Programul are şase obiective de bază: dezvoltarea managementului organizațional orientat spre calitate; modernizarea serviciilor publice din punct de vedere tehnologic; îmbunătățirea procesului de control; perfecționarea și calificarea resurselor umane şi sporirea eficienței prin responsabilitate și transparență.

De asemenea, s-au identificat cinci riscuri posibile, care pot face obiectul Programului de dezvoltare ANTA pentru anii 2018-2020, principalele fiind lipsa de sprijin din partea partenerilor de dezvoltare și pierderea personalului calificat

Estimările făcute de specialiştii ANTA şi USAID arată că pentru realizarea activităților planificate în sunt necesare circa 500 milioane lei. Ținând cont de faptul, că bugetul anual al Agenției este de aproximativ 60 milioane lei, obiectivele propuse nu vor putea fi realizate fără suportul tehnic și financiar din partea partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Douglas Muir, Directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova a declarat că este în dialog permanent cu ANTA şi că instituţia pe care o reprezintă va sprijini implementarea Programului.

Potrivit lui, studiile efectuate de specialiştii USAID au scos la iveală existenţa mai multor bariere în calea dezvoltării transportului rutier şi fără dezvoltarea capacităţilor ANTA acestea nu vor putea fi eliminate.

Bariere comerciale şi soluţii

Totodată el a menţionat o serie de factori cheie care afectează dezvoltarea transportului şi coridoarelor comerciale. 

„Aveţi Portul Internaţional Giulrgiuleşti, care nu este utilizat la capacitate maximă; este regiunea transnistreană, prin care nu pot fi realizate exporturi din Republica Moldova; aveţi frontiera cu România, care e şi frontieră cu UE şi unde sunt aplicate cerinţele stricte ale Uniunii Europene...Analizele au arătat că la punctele de trecere a frontierei cu România se atestă cele mai mari probleme, iar transportatorii sunt nevoiţi să aştepte foarte mult timp pentru a trece hotarul. Aceasta în condiţiile în care peste 65% din exportul Moldovei se face pe piaţa UE”, a punctat Douglas Muir.

În opinia Directorului Programului USAID Reforme Structurale e nevoie de efortul ambelor părţi - România şi Republica Moldova pentru a soluţiona problema. Or 70% din timpul necesar pentru transportarea unor mărfuri din Moldova este irosit la frontieră.

Douglas Muir a menţionat printre probleme și starea proastă a drumurilor, care împiedică activitatea comercială, mai ales pentru anumite produse. Întârzierile la punctele de trecere a frontierei afectează în mod negativ performanța coridoarelor comerciale și, într-un final, fluxurile comerciale.

Control la distanţă

Oleg Grigoroi, specialist superior în cadrul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, s-a referit la obiectivul 3 ce se referă la reforma controlului de stat. Or acum ANTA în afară de controlul activităţii operatorilor de transport are în împuterniciri de a verifica şi securitatea muncii şi de a se ocupa şi de protecţia consumatorilor.

Astfel a fost elaborată o metodologie sectorială pentru ANTA care permite Agenţiei să evalueze conform criteriilor de risc activitatea companiilor, dar şi să facă control de la distanţă la operatorii de transport.

Reprezentanţii transportatorilor au salutat implementarea unui astfel de program, dar au atras atenţia asupra faptului că realizarea acestuia pe teritorilui Moldovei nu ar fi suficientă. „E nevoie ca şi în ţările vecine să se aplice astfel de măsuri, de fluidizare a transportului”, a declarat Eugen Daţco, directorul Uniunii Drumarilor.

Sergiu Bucătaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii a spus că există un dialog permanent şi cu Ucraina şi cu România pentru a facilita transportul. Astfel în relaţia cu Ucraina se lucrează la implementarea regimului liberalizat pentru transport, iar cu România se depun eforturi pentru simplificarea procedurilor de devămare.

Dumitru Albulesa, administratorul AITA a menţionat o altă problemă la frontiera cu România, care duce la pierdere de timp: schimbul de informaţii între autorităţile române şi moldoveni ce efectuează controlul la frontieră se face în continuare pe suport de hârtie.

USAID e gata să aloce 22 milioane de dolari

De notat că USAID prin Programul Reforme Structurale în Moldova a identificat unele acțiuni din Programul de dezvoltare strategică al ANTA, care urmează să fie realizate prin asistența tehnică şi sprijinul USAID, pentru care ar putea aloca peste 22 milioane de dolari.

E vorba de creșterea capacității instituționale și a abilităților angajaților ANTA de executare a sarcinilor de reglementare - 126.000 dolari; implementarea punctelor de cântărire în mișcare pentru transportul rutier de mare tonaj care circulă pe drumurile publice ale Republicii Moldova - 22 milioane dolari şi îmbunătățirea cadrului de reglementare pentru sectorul de prestări servicii de expediție a mărfurilor în Moldova - 40-50.000 dolari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării