Produsele pe bază de plante exportate în Franța, supuse unor controale sporite
Produsele pe bază de plante destinate exportului în Franța vor fi supuse unor controale sporite în Republica Moldova, potrivit unui ordin emis de Radu Musteață, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Documentul a intrat în vigoare vineri și a fost publicat în Monitorul Oficial.
Imagine simbolConform ordinului, produsele exportate vor fi testate în laborator pentru reziduuri ale diferitelor pesticide. Producătorii și exportatorii sunt obligați să prezinte mostrele pentru analize într-un laborator certificat, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
Emiterea certificatului fitosanitar pentru export va fi posibilă doar după primirea raportului de inspecție. Toate costurile pentru prelevarea probelor și testarea în laborator vor fi suportate de solicitanți.
Măsura a fost adoptată ca urmare a unei notificări a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) referitoare la „măsurile de urgență ale Franței privind produsele alimentare din țări din afara UE, care conțin reziduuri ale unor substanțe active de protecție a plantelor a căror utilizare este interzisă în UE”.