main logo
536

Producătorii agricoli debutanți pot solicita subvenții în avans din partea statului

Producătorii agricoli care doresc să-și lanseze o afacere în domeniul agricol pot solicita subvenții în avans din partea statului, în cadrul celui de-al patrulea apel de depunere a dosarelor, lansat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Producătorii agricoli debutanți pot cere subvenții în avans de la statFoto: agora.md

Actele vor fi recepționate de luni, 2 septembrie și până la 22 noiembrie, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

Suportul statului pentru lansarea noilor afaceri constituie 65% din valoarea proiectului ce nu va depăși un milion de lei. Subvențiile în avans vor fi acordate doar în baza proiectelor investiționale depuse de producătorii agricoli, ce vor desfășura pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar.

Solicitanții vor putea beneficia de subvenții pentru utilarea și renovarea fermelor zootehnice, procurarea animalelor de prăsilă, dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare, producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat, înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale.

Anterior, au fost desfășurate alte trei apeluri pentru acordarea subvențiilor în avans. În urma acestora, până în prezent au fost selectate și evaluate spre finanțare 62 de proiecte investiționale. Aportul statului pentru dezvoltarea acestora urmează a fi de peste 33,4 mln de lei.

În acest an, pentru subvenții în avans a fost alocată suma de 45 mln de lei din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, valoarea căruia este de 900 mln de lei /peste 45 mln de euro/.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării