Prima comunitate de energie regenerabilă, înregistrată în R. Moldova
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat înregistrarea primei comunități de energie din surse regenerabile în registrul de profil, un pas considerat important pentru tranziția către un sistem energetic durabil și participativ.
Foto: Imagine simbolComunitatea, înregistrată la 10 februarie, își va desfășura activitatea în satul Cociulia, raionul Cantemir, și are drept scop promovarea producerii și consumului local de energie verde, cu implicarea cetățenilor, a întreprinderilor mici și mijlocii și a autorităților publice locale, transmite Știri.md.
Membrii vor putea produce, consuma, stoca și partaja energia electrică obținută din surse regenerabile, contribuind astfel la dezvoltarea comunității și la reducerea emisiilor de carbon.
Potrivit ANRE, aceste comunități urmăresc în primul rând acoperirea necesităților energetice ale membrilor într-un mod sustenabil, generând beneficii de mediu, economice și sociale, mai degrabă decât profit financiar.
Participarea este voluntară și deschisă pentru persoane fizice, asociații de proprietari, organizații necomerciale, întreprinderi mici și mijlocii, dar și pentru localități reprezentate de autoritățile lor, inclusiv pentru consumatorii vulnerabili.