main logo
542

Prima Casă: Peste 5.000 de locuințe, cumpărate de tinere familii

De la lansarea Programului de Stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 5.079 de locuințe.

Prima Casă: Peste 5.000 de locuințe, cumpărate de tinere familii

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,56 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,28 miliarde lei, transmite Știri.md.

Din cei 5.079 de beneficiari, 3.494 sunt familii, iar 1.585 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani.

Potrivit unui comunicat remis presei, din numărul total al beneficiarilor, 752 persoane beneficiază de compensații de la bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2.

De compensații de la bugetul de stat beneficiază și cei care au mai mulți copii minori la întreținere (Prima Casă 3), numărul lor fiind de 1.932.

Alocații de la bugetul de stat încasează și 469 de beneficiari ai Programului, care sunt angajați în companii private (Prima Casă 4).

Totodată, 4 beneficiari au încasat compensații în cadrul programului Prima Casă 5.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,15 de metri pătrați.

Din numărul total de locuințe procurate, 4.755 locuințe sunt în zonele urbane, iar 324 – în zonele rurale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării