main logo
555

Preţul la petrol a depăşit 90 dolari pe baril pentru prima oară din 2014

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent, de referinţă pe piaţa internaţională a petrolului, au depăşit, miercuri, 90 de dolari pentru prima dată din 2014, continuând redresarea puternică de la minimele din perioada pandemiei, atinse în aprilie 2020, transmite CNBC.

Preţul la petrol a depăşit 90 dolari pe baril pentru prima oară din 2014Foto: news.ro

Depăşirea acestui prag de preţ vine pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai mari dintre Rusia şi Ucraina şi pe măsură ce oferta rămâne limitată, pe fondul unei reveniri a cererii, transmite Știri.md cu referire la News.ro.

Preţul petrolului Brent a crescut cu peste 2%, ajungând la 90,07 dolari pe baril.

Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate, indicatorul de referinţă al petrolului din SUA, au avansat, de asemenea, cu peste 2%, până la 87,43 dolari pe baril.

 Rebecca Babin, de la CIBC Private Wealth, a declarat că potenţialele sancţiuni împotriva Rusiei, care ar fi declanşate de o invazie a Ucrainei, ar fi un catalizator pentru creşterea preţurilor ţiţeiului.

Goldman Sachs a declarat miercuri că potrivit scenariului de bază al companiei este puţin probabil să apară întreruperi în aprovizionare, dar că preţurile energiei ar putea creşte, având în vedere o ofertă deja limitată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării