Prețul energiei electrice cumpărate în iunie - 109,92 euro/MWh
Energocom a procurat în luna iunie energie electrică la un preț mediu ponderat de 109,92 euro/MWh. În total, luna trecută, compania a achiziționat circa 301.000 MWh atât din surse interne, cât și din importuri.

Cea mai mare parte a volumului, 70,65%, a fost acoperită din importuri, în timp ce producătorii autohtoni au furnizat 29,35%. Din energia importată, 4,53% din consumul total a fost achiziționată din România la preț preferențial. 43,31% s-au procurat pe bază de contracte bilaterale cu furnizori și producători externi, iar 22,81% – prin intermediul burselor OPCOM și BRM, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.
La nivel intern, centralele electrice din Chișinău și Bălți au livrat peste 5.000 MWh, echivalentul a 1,8% din totalul achizițiilor, în timp ce energia din surse regenerabile a depășit 88.000 MWh, ceea ce reprezintă 27,55%.
Prețul de achiziție nu include costurile asociate cu transportul, logistica sau rezervarea capacităților de livrare, concretizează Energocom. În ultimele luni prețul energiei achiziționate se menține la același nivel de circa 109 euro/MWh.