main logo
4274

Premier Energy explică de ce a solicitat majorarea tarifului la energie

Solicitarea de ajustare a prețurilor la energia electrică este cauzată în cea mai mare parte de creșterea exponențială a costurilor de procurare a energiei electrice din diferite surse, în baza contractului semnat cu SA „Energocom”, explică ÎCS „Premier Energy” SRL într-un comunicat.

Premier Energy explică de ce a solicitat majorarea tarifului la energieFoto: Premier Energy

Furnizorul mai menționează că, din cauza sistării de gaze pe malul stâng al Nistrului, Energocom trebuie să achiziționeze mai multă energie de pe bursa OPCOM, unde prețurile variază considerabil în funcție de ora de consum, transmite Știri.md.

„Așa cum se cunoaște, începând cu 1 ianuarie 2025, din cauza sistării livrării de gaze pe malul stâng al Nistrului, Republica Moldova nu mai are asigurate livrări de energie electrică produsă de Centrala de la Cuciurgan. De obicei, în trecut, Centrala de la Cuciurgan asigura circa 65-75% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului, iar cealaltă parte de energie electrică provenea de la centralele electrice de termoficare urbane și surse regenerabile de energie amplasate pe malul drept al Nistrului, precum și importuri limitate din țările vecine.

Ca urmare a crizei din sectorul energetic, începând cu luna decembrie 2024, furnizorul SA Energocom a fost nevoit să achiziționeze mai multă energie electrică de pe bursa OPCOM (România), unde prețurile variază considerabil, în funcție de ora de consum. Iar din 1 ianuarie 2025, acest volum de energie electrică crește considerabil. Cele mai mari prețuri sunt înregistrate în orele de vârf, dimineața și seara. Pentru anul 2025, achizițiile planificate de energie electrică de pe bursa OPCOM reprezintă o proporție semnificativă, de circa 31% din necesarul de energie al țării. Iar restul volumului de energie necesară va fi procurată de către Energocom de la furnizorii interni și internaționali”, comunică Premier Energy.

Instituția mai notează că ajustarea prețurilor la energia electrică este indispensabilă pentru a asigura plata energiei achiziționate de la Energocom și de la furnizorii interni, inclusiv din sursele regenerabile, precum și din surse internaționale, precum România.

De menționat că joi, 2 ianuarie, distribuitorii de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy și FEE-Nord, au depus solicitări la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru majorarea tarifelor la energia electrică.

În cazul aprobării cererilor, consumatorii care sunt conectați la rețeaua Premier Energy vor plăti un tarif de 5,13 lei/kWh, față de 2,34 lei/kWh (fără TVA) cât achită în prezent. Consumatorii din raioanele de nord, conectați la FEE-Nord, vor achita un tarif de 4,53 lei/kWh, comparativ cu 2,84 lei/kWh, cât plătesc acum.

Totodată, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că Guvernul va oferi compensații suplimentare pentru a sprijini cetățenii afectați de aceste scumpiri.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării