stiri Logo
main logo
main logo
810

Posibile deconectări de energie electrică: Autoritățile îndeamnă la consum redus

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Vitalie Mîța, afirmă că riscul unor deconectări temporare de energie electrică în Republica Moldova există, însă poate fi evitat prin reducerea consumului în orele de vârf.

Posibile deconectări de energie electrică: Autoritățile îndeamnă la consum redusImagine simbol

Potrivit acestuia, starea de urgență instituită începând cu 25 martie oferă autorităților instrumentele necesare pentru a preveni întreruperile în alimentare, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Riscul este să avem deconectări, dar această stare de urgență ne permite să luăm măsuri ca să prevenim această situație. Rugăm cetățenii și agenții economici să fie prudenți la consumul de energie electrică în orele de vârf, între 18:00 și 23:00. Nu este vorba de deconectări de lungă durată, ci de întreruperi de scurtă durată, care pot fi evitate”, a declarat Mîța.

Oficialul a subliniat că, în contextul actualelor provocări energetice, creșterea capacităților de producere din surse regenerabile contribuie deja la stabilitatea sistemului energetic.

Ministerul Energiei încurajează consumatorii să investească în sisteme de stocare a energiei, astfel încât surplusul produs pe parcursul zilei să poată fi utilizat în perioadele de consum maxim.

„În ultimii ani am asistat la o creștere semnificativă a acestor capacități și acum ele ne ajută. Perioada însorită și măsurile adoptate în starea de urgență ne permit să accelerăm instalarea bateriilor de stocare, inclusiv prin derogări de la unele reguli de construcție”, a precizat Mîța.

Autoritățile încearcă, totodată, să compenseze dificultățile de transport al energiei electrice prin schimbarea rutelor și intensificarea cooperării regionale. În acest sens, Republica Moldova colaborează cu operatorii de sistem din România, Ucraina și Polonia pentru a asigura livrarea energiei contractate.

Problemele au apărut inclusiv din cauza imposibilității utilizării unor trasee inițiale de transport, fiind necesară redirecționarea fluxurilor prin nordul țării.

Lucrările de restabilire a liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, afectată recent de drone, urmează să fie realizate de operatorul sistemului electroenergetic din Ucraina, cu sprijinul Moldelectrica.

Potrivit autorităților, intervențiile ar putea dura între cinci și șapte zile.

„Cunoaștem materialele necesare și planul de acțiuni. Mizăm pe finalizarea lucrărilor într-un termen cât mai scurt”, a declarat secretarul de stat.

În paralel, autoritățile lucrează la dezvoltarea unor noi linii electrice de interconexiune cu România, menite să reducă riscurile de aprovizionare. Este vorba despre liniile Strășeni–Gutinaș și Bălți–Suceava.

Linia Bălți–Suceava ar urma să fie finalizată în 2027, iar pentru Strășeni–Gutinaș proiectul se află în etapa de identificare a resurselor financiare.

În acest context, autoritățile îndeamnă populația și agenții economici să reducă consumul în orele de vârf și să contribuie la stabilitatea sistemului energetic prin utilizarea eficientă a resurselor disponibile.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici