main logo
325

Piața serviciilor de telefonie fixă își menține tendința de scădere

Piaţa serviciilor de telefonie fixă își menține, al treilea an consecutiv, tendința de scădere.

Piața serviciilor de telefonie fixă își menține tendința de scăderePiața serviciilor de telefonie fixă își menține tendința de scădere

Cifra de vânzări s-a redus în primul semestru al acestui an cu 20.8 % față de perioada similară a anului trecut, iar numărul de abonați s-a micșorat cu 1.5 %, potrivit datelor prezentate astăzi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).

Potrivit datelor, operatorii de telefonie fixă au obținut, în ianuarie-iunie 2018, din vânzările de servicii  venituri în sumă de 285  milioane de lei,  iar numărul de abonați a coborât la 1 milion 126.4 mii, transmite Știri.md

Totodată, în perioada 2009-2014 vânzările au fost într-o scădere continuă, pe fondul unei diminuări nesemnificative a numărului de abonaţi. În primul semestru al anului 2015 s-a înregistrat o creştere nesemnificativă, de 1,0 la sută, însă în ianuarie-iunie 2016 s-a produs o scădere cu 8,1 la sută, iar în primul semestru 2017 vânzările de servicii de telefonie fixă s-au diminuat cu 22.9 la sută.

Volumul total al traficului de voce s-a diminuat, comparativ cu primul semestru al anului 2017, cu 129,8 milioane de minute  sau 15.5 la sută, până la 705,9 milioane de minute. Micşorarea volumului total al traficului de voce în reţelele fixe a fost determinată de diminuarea tuturor tipurilor de trafic. Astfel, traficul iniţiat către rețelele internaționale a scăzut în șase luni cu 31,6 la sută  comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, traficul în rețele proprii s-a micșorat cu 16,4 la sută, iar cel  către reţelele mobile s-a redus cu 15,6 la sută.

Potrivit datelor prezentate ANRCETI de către 23 de furnizori activi de servicii de telefonie fixă, micșorarea numărului total de abonaţi a fost cauzată de diminuarea bazei de abonaţi a Moldtelecom cu 1,3 la sută, în timp ce numărul de abonaţi al celorlalți 22 de furnizori alternativi de telefonie fixă a scăzut cu mai bine de 3,7 la sută. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării