Comunicați țării o știre importantă!×
Hot news
Diacov: Nu am de gând să mă implic în lupta pentru președinția PDM
  • 0
  • 0
  • 2
  • 0
  • 0
2
24 Iun. 20:20
·
209
Cimentul poluează mai mult decât toate camioanele din lume
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
24 Iun. 19:05117
Cimentul poluează mai mult decât toate camioanele din lume

Producţia de ciment este responsabilă pentru 7% din emisiile globale de CO2, mai mult decât toate camioanele din lume, însă chiar şi aşa marii producători mondiali de ciment precum LafargeHolcimdin Elveţia şi Votorantim Cimentos SA din Brazilia spun că clienţii lor nu se grăbesc să adopte o alternativă mai ecologică, transmite Bloomberg.

  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
117
1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 2
2
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 2
2
936

Petroliștii explică de ce au majorat prețurile la carburanți

Principalii petroliști din Republica Moldova (Petrom Moldova, Lukoil-Moldova, Bemol Retail, Datario, Tirex Petrol și Uniunea importatorilor de produse petroliere „Importcompetrol”) își justifică majorarea prețurilor la carburanți.

Foto: Știri.md

Aceștia susțin că la baza acestei situații au stat doi factori - creșterea prețurilor la benzină și motorină pe piețele externe și deprecierea leului moldovenesc în raport cu dolarul SUA, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

„Ținând cont de interesul public sporit față de subiectul noilor prețuri la benzină și motorină, dar și de numărul mare de informații false sau speculative utilizate în spațiul public, noi, în calitate de principali importatori ai produselor petroliere în Republica Moldova, venim cu un șir de constatări și precizări.

Subliniem că noile prețuri au fost dictate de cel puțin doi factori obiectivi. E vorba, mai întâi de toate, de majorările recente la benzină și motorină pe piețele externe.

Astfel, dacă în luna martie o tonă de benzină la modificarea anterioara a prețului costa 608 USD/t, la mijlocul lunii mai pentru o tonă de benzină se plătește deja 682 USD/t (creștere de 12,2%). 

La fel e și în cazul motorinei, prețul căreia a crescut de la 605 USD/t în luna martie la 659 USD/t în luna mai (creștere de 8,9%). 

Și cotațiile valutei naționale au influențat prețul la pompă. Leul moldovenesc în raport cu dolarul SUA în perioada dată s-a depreciat de la 17,0929 lei/dol. la 17,9392 lei/dol. (depreciere de 4,95%). 

De menționat că prețurile la pompă pentru benzină și motorină au crescut respectiv cu 5,9% și 5,1%.

Aceste modificări de preț la pompă au avut loc nu numai în Moldova, dar și în țările vecine (România, Ucraina) pe baza modificărilor cotațiilor internaționale la produsele petroliere.

Atragem atenția și la faptul că, aproape timp de un an, instituțiile statului, prin intermediul instanțelor de judecată, au cerut înghețarea prețurilor la benzină și motorină, iar importatorii au înregistrat pierderi serioase în această perioadă. 

În aceste condiții unii agenți economici au fost chiar la un pas de faliment, Republica Moldova trecând la limită pe lângă o posibilă criză uriașă în domeniul furnizării produselor petroliere. 

Cu toate acestea, pierderile nu au fost puse în formula de stabilire a noilor prețuri la combustibil, pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit de pe urma lor.

În context, facem apel să se renunțe la presiuni asupra agenților economici, care importă și comercializează produse petroliere, să înceteze politizarea și răspândirea minciunilor, pentru a nu provoca o eventuală criză a combustibilului în țară. 

Obligarea stațiilor PECO să vândă benzină și motorină în pierdere va duce, inevitabil, la blocarea importurilor de produse petroliere în țară, respectiv la o criză în lanț ce poate afecta toți cetățenii țării, care nu vor mai găsi combustibil la stațiile de alimentare.

Nu putem să mai acceptăm să lucrăm în pierdere, iar în cazul în care instituțiile statului vor încerca să ne oblige să facem asta, vom declanșa acțiunile legale prin care să ne apărăm drepturile. 

Facem, așadar, apel și la instituțiile statului să manifeste responsabilitate și să nu permită declanșarea unei crize pe piața livrării de produse petroliere”, se arată în comunicatul petroliștilor.

Amintim că mai multe benzinării din țară au afișat, la data de 16 mai, prețuri mai mari pentru carburanți, unii petroliști majorând prețul vechi cu 5 la sută.

Creșterea prețurilor la produsele petroliere a ajuns în vizorul Consiliului Concurenței, care s-a autosesizat și a declanșat o investigație pentru a stabili dacă a existat o înțelegere de cartel.

Mai mult decât atât, la data de 21 mai, șoferii nemulțumiți de majorarea prețurilor la produsele petroliere au depus o petiție către Guvern, ANRE și Consiliul Concurenței. 

Astfel, aceștia au solicitat reducerea imediată a prețurilor, explicații despre metodologia calculului ultimei majorări, pedepsirea, în caz dacă se depistează, a vinovaților care ar sta în spatele unei înțelegeri de cartel și revizuirea metodelor de plată a impozitelor pe drumuri.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Ați găsit greșeală?
Vă rugăm să ne anunțați!×