Peste un miliard de lei pentru eficientizarea energetică a blocurilor
Finanțarea și garantarea proiectelor de eficiență energetică în sectorul rezidențial au fost principalele teme abordate într-un atelier de lucru care a reunit reprezentanți ai Guvernului, sectorului bancar, experți în energie durabilă și parteneri internaționali. Evenimentul a pus accent pe produsele financiare dezvoltate prin Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) și pe modalitățile de mobilizare a investițiilor private.

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, a declarat că eficiența energetică este esențială pentru confortul cetățenilor și pentru dezvoltarea economică, transmite Știri.md.
„Eficiența energetică nu înseamnă doar reducerea consumului și a facturilor, ci și locuri de muncă și un motor de creștere economică. Ținta noastră este reducerea anuală cu 0,8% a consumului de resurse energetice, obiectiv valabil până în 2030. Ca țară candidată la UE, avem angajamente clare de integrare, iar Legea privind performanța energetică a clădirilor prevede ținte ambițioase pentru sectorul rezidențial și public”, a declarat Carolina Novac.
Directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), Ion Muntean, a prezentat soluțiile financiare disponibile prin FEERM, cu un buget total de peste 1,4 miliarde lei până în 2027.
Programul vizează renovarea a cel puțin 507.000 m2 de locuințe în următorii trei ani;
- Asociațiile de Proprietari în Condominiu pot primi granturi de până la 70% din investiție;
- Persoanele vulnerabile pot beneficia de până la 90% acoperire din contribuția proprie;
- Pentru gospodăriile individuale, prin produsul Casa Verde, granturile acoperă până la 50% din investiție, dar nu mai mult de 200.000 lei.
„Aceste soluții sunt concepute pentru a face investițiile în domeniul eficienței energetice mai accesibile și mai atractive pentru toți cetățenii”, a subliniat Ion Muntean.
Marco Buechel, lider de componentă GIZ Moldova, a remarcat că Moldova are deja o viziune clară privind decarbonizarea sectorului rezidențial.
„Lucrăm cu CNED pe implementarea FEERM și pe mobilizarea investițiilor private, prin credite acordate de băncile locale. Pe lângă renovarea clădirilor existente, trebuie să ne gândim și la construcțiile noi, care necesită investiții considerabile pentru a respecta standardele NZEB”, a spus el.
La rândul său, Dorel Noroc, președintele Asociației Băncilor din Moldova, a subliniat importanța stimulării implicării sectorului bancar.
„O parte din costuri va fi acoperită din mijloacele CNED și ale partenerilor de dezvoltare, o parte din surse proprii ale beneficiarilor, iar restul prin credite bancare. Segmentul blocurilor locative necesită o stimulare mai mare, iar pentru aceasta este important să creștem apetitul băncilor de a finanța proiectele”, a declarat Noroc.
Pe agenda evenimentului s-au aflat:
- prezentarea produselor financiare FEERM și a Fondului de Garantare și Compensare al CNED;
- inițiativa „Facilitarea dezvoltării de produse financiare pentru asociațiile de proprietari, case individuale și companii de construcții”, însoțită de rezultatele unui studiu bazat pe răspunsurile băncilor și organizațiilor de creditare nebancară;
- lecții practice din proiectul-pilot de eficiență energetică rezidențială din Bălți, „Primele Rândunele”.
Atelierul a fost organizat de CNED și GIZ Moldova, în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). Acesta este implementat împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.
CNED, instituție subordonată Ministerului Energiei, are misiunea de a coordona politicile naționale de eficiență energetică, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru proiecte durabile, menite să sporească securitatea energetică a țării.