stiri Logo
main logo
main logo
732

Peste opt miliarde de lei din exportul de floarea-soarelui. Expert: Cel mai bun sezon

R. Moldova înregistrează cel mai bun sezon din istoria modernă a exporturilor de floarea-soarelui, atât din punct de vedere al volumului exportat, cât și al valorii obținute. Potrivit economistului Iurie Rija, în perioada august 2025 – aprilie 2026, țara noastră a exportat 763.687 de tone de floarea-soarelui, cu 46% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent.

Peste opt miliarde de lei din exportul de floarea-soarelui. Expert: Cel mai bun sezonImagine simbol

Valoarea totală a exporturilor a ajuns la 8,74 miliarde de lei, un nivel fără precedent pentru R. Moldova. Suma depășește cu aproape 49% încasările obținute în sezonul trecut și este de 2,5 ori mai mare față de sezonul 2023–2024, transmite Știri.md cu referire la agrobook.md.

Potrivit datelor prezentate, și prețul mediu de export a crescut semnificativ. În sezonul actual, floarea-soarelui a fost exportată la un preț mediu de 11,45 lei pentru un kilogram, comparativ cu doar 7,89 lei/kg în sezonul 2023–2024. În primele zile ale lunii mai, prețul a urcat chiar la 12,55 lei/kg, cel mai ridicat nivel al sezonului.

Economistul explică această evoluție prin diminuarea stocurilor interne și cererea ridicată de pe piața externă, amplificată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu. Conflictul din Iran și problemele privind rutele comerciale din bazinul Mării Roșii au afectat aprovizionarea globală cu ulei de palmier și alte oleaginoase, ceea ce a crescut interesul pentru floarea-soarelui din regiunea Mării Negre.

Un alt aspect remarcat este faptul că exporturile au rămas ridicate chiar și în lunile de primăvară, când, în mod obișnuit, stocurile de floarea-soarelui sunt aproape epuizate. Doar în aprilie 2026 au fost exportate aproape 60.000 de tone.

În topul exportatorilor se află compania OROM-IMEXPO, cu peste 162.000 de tone exportate, ceea ce reprezintă 21% din totalul livrărilor. Pe locul doi se situează RUSAGRO-PRIM, cu peste 130.000 de tone exportate direct.

Potrivit analizei, compania a mai livrat suplimentar peste 20.000 de tone către unitatea de procesare din Zona Economică Liberă Giurgiulești, cantitate care ulterior a fost exportată sub formă de ulei.

La capitolul destinații, Turcia rămâne principalul cumpărător al floarea-soarelui moldovenești, absorbind 57% din totalul exporturilor. Pe locul doi se află România, cu 33% din livrări. În total, statele membre ale Uniunii Europene au importat 42% din floarea-soarelui exportată de R. Moldova în sezonul curent.

Cu toate acestea, economistul atrage atenția asupra unei probleme structurale. Aproximativ 82% din materia primă este exportată fără a fi procesată în R. Moldova, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a valorii adăugate este obținută de industriile din Turcia, România sau Bulgaria.

Potrivit lui Iurie Rija, sezonul record oferă argumente pentru o dezbatere privind stimularea procesării interne și reechilibrarea raportului dintre traderi și procesatori, astfel încât o parte mai mare din profit să rămână în economia R. Moldova.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici