point Logo
main logo
main logo
310

Peste două milioane de lei, calculate suplimentar în urma controalelor vamale

Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță că, în urma controalelor ulterioare desfășurate în perioada 16–27 martie, au fost constatate obligații vamale suplimentare în valoare de 2,005 milioane de lei, sumă care urmează să fie încasată la bugetul de stat.

Peste două milioane de lei, calculate suplimentar în urma controalelor vamaleImagine simbol

Potrivit instituției, verificările au scos la iveală mai multe încălcări ale legislației vamale. Printre cele mai frecvente nereguli se numără încadrarea tarifară eronată a mărfurilor pentru obținerea unor taxe mai mici, utilizarea necorespunzătoare a facilităților fiscale acordate la import, aplicarea nejustificată a tratamentelor tarifare preferențiale, precum și diminuarea valorii în vamă prin nedeclararea completă a elementelor care formează baza impozabilă, transmite Știri.md.

Reprezentanții Serviciului Vamal îndeamnă agenții economici și persoanele fizice să respecte cu strictețe prevederile legislației fiscale și vamale, subliniind importanța corectitudinii în declararea mărfurilor.

Totodată, instituția amintește că operatorii economici care identifică și declară din proprie inițiativă erori în documentele vamale, înainte ca acestea să fie depistate de autorități, pot fi exonerați de răspundere materială. Această facilitate este valabilă cu condiția achitării integrale și benevole a drepturilor de import și a penalităților aferente, înainte de aplicarea sancțiunilor.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici