main logo
289

Peste 31 de miliarde de lei, încasați de Serviciul Vamal în primele 10 luni

În perioada ianuarie-octombrie 2024, veniturile administrate de Serviciul Vamal au ajuns la 31,31 miliarde de lei, reprezentând 83,2% din planul anual. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, încasările au crescut cu 9,9%, cu un plus de aproximativ 2,81 miliarde de lei.

Peste 31 miliarde de lei, încasați de Serviciul Vamal în primele 10 luniImagine simbol

Potrivit reprezentanților Serviciului Vamal, majoritatea veniturilor provin din TVA la import, care constituie 66,4% din totalul încasărilor, urmată de accize - 26,9% și taxa vamală - 6,4%, transmite Știri.md.

Totodată, TVA la import a înregistrat o creștere de 8,8%, ajungând la 20,8 miliarde de lei, în timp ce accizele au crescut cu 18,8%, atingând valoarea de 8,43 miliarde de lei.

De asemenea, analiza structurii încasărilor din accize arată creșteri semnificative la produsele petroliere și la produsele din tutun, cu un plus de 11,5% și, respectiv, 34,9%. În schimb, accizele la gazele lichefiate au scăzut cu 5,5%.

Serviciul Vamal a colectat și taxe vamale de aproximativ două miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 23,2% față de anul precedent.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării