point Logo
main logo
main logo
444

Peste 12.500 de controale fiscale, efectuate în 2025. Încasările au crescut cu 14,3%

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a acumulat în 2025 venituri de 81,67 miliarde de lei la Bugetul public național, în creștere cu 10,2 miliarde de lei față de anul precedent. Rezultatele au fost prezentate în cadrul ședinței de totalizare a activității instituției, la care au participat conducerea Ministerului Finanțelor și managementul SFS.

Peste 12.500 de controale fiscale, efectuate în 2025. Încasările au crescut cu 14,3%Imagine simbol

Echipa Serviciul Fiscal de Stat a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025, în prezența ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, și a secretarei de stat, Corina Alexa, transmite Știri.md.

Potrivit datelor prezentate, în 2025 au fost încasate 81,67 miliarde de lei, cu 14,3% mai mult decât în 2024. Comparativ cu sarcina stabilită, veniturile au depășit planul cu 1,3 miliarde de lei (+1,7%). Contribuabilii mari au asigurat 28,97 miliarde de lei, echivalentul a 35,5% din total, în creștere cu 3,92 miliarde de lei față de anul precedent.

În cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, anul 2025 a fost marcat de exercițiul de screening bilateral pentru Capitolul 16 – Fiscalitate.

Pe segmentul de conformare fiscală, autoritatea a monitorizat 2.170 de contribuabili persoane juridice din cinci domenii prioritare: comerțul cu ridicata și amănuntul, industria prelucrătoare, industria alimentară, servicii suport și construcții. Indicatorii au înregistrat evoluții pozitive: cifra de afaceri a crescut cu 15%, obligațiile fiscale calculate cu 18%, cele achitate cu 19%, iar salariul mediu lunar cu 25%. Restanțele la buget s-au redus cu 16%.

În 2025 au fost efectuate 12.566 controale fiscale, iar în 7.697 cazuri au fost depistate încălcări, rata de rezultativitate fiind de aproximativ 61,25%. În urma verificărilor au fost calculate suplimentar 1.085.556,81 mii lei sub formă de impozite, taxe, majorări și sancțiuni.

Instituția a continuat procesul de digitalizare, fiind apreciată cu cel mai înalt nivel de maturitate digitală a serviciilor fiscale, potrivit raportului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Printre măsurile implementate se numără compensarea automatizată a sumelor între plăți și majorări, anularea automată a plăților în plus cu termen de prescripție expirat (25,8 milioane lei pentru 126.000 contribuabili), reducerea numărului de coduri IBAN și creșterea gradului de procesare automată a documentelor de plată de la 22% la 47%.

De asemenea, a fost lansat modulul de notificare automatizată privind trei riscuri aferente TVA, prin intermediul „Cabinetului personal al contribuabilului”, pentru corectarea voluntară a declarațiilor.

Pentru anul 2026, conducerea SFS a anunțat drept priorități consolidarea cadrului normativ, accelerarea digitalizării, modernizarea controlului fiscal, întărirea integrității instituționale, cooperarea fiscală internațională și îmbunătățirea experienței contribuabilului prin soluții digitale și asistență personalizată.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici