Peste 100.000 de colete ajung lunar în Moldova. Infrastructura vamală nu face față
Creșterea rapidă a numărului de colete procesate în Republica Moldova, dar și riscurile legate de utilizarea acestora pentru transportul drogurilor sau al altor bunuri ilegale determină autoritățile să analizeze măsuri suplimentare de control.
Colaj: zdg.mdDirectorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a declarat în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1 că volumul trimiterilor poștale procesate lunar a crescut considerabil în ultimii ani. Dacă în trecut erau gestionate aproximativ 3.000 de trimiteri pe lună, în prezent numărul acestora depășește 100.000, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Potrivit oficialului, infrastructura existentă nu mai corespunde volumului actual de expedieri, ceea ce pune presiune asupra sistemului vamal și scoate în evidență vulnerabilitățile acestuia.
Șeful Serviciului Vamal a explicat că această creștere este determinată în special de extinderea comerțului online și de intensificarea livrărilor internaționale, fenomen care, în opinia sa, va continua și în perioada următoare.
Pentru a face față situației, instituția mizează pe digitalizare și pe simplificarea procedurilor vamale. În acest sens, este dezvoltată o nouă platformă IT, care ar urma să înlocuiască sistemele actuale și să faciliteze interacțiunea cetățenilor cu autoritatea vamală, inclusiv procesul de declarare și achitare a taxelor de import.
Radu Vrabie a menționat că noua platformă este concepută pentru a fi mai accesibilă utilizatorilor și pentru a permite implementarea unor soluții de scanare inteligentă, fără a afecta experiența cetățenilor sau a agenților economici.
În același timp, creșterea numărului de trimiteri aduce și riscuri sporite pentru securitatea vamală. Potrivit directorului Serviciului Vamal, coletele sunt utilizate inclusiv pentru transportul substanțelor interzise sau al altor bunuri nedeclarate.
El a precizat că nu toate trimiterile poștale sunt scanate, în special din cauza lipsei echipamentelor de control la operatorii poștali. Oficialul a subliniat că fenomenul utilizării coletelor pentru transportul drogurilor nu este specific doar Republicii Moldova, ci reprezintă o problemă întâlnită și în alte state europene.
Radu Vrabie a mai explicat că, în momentul în care intră în țară, trimiterile poștale sunt plasate sub un regim de sigilare și sunt transportate la sediile operatorilor poștali. Acolo are loc descărcarea și sortarea coletelor, iar verificările și scanările sunt efectuate în prezența funcționarilor vamali, acolo unde există echipamentele necesare.
Subiectul controlului asupra coletelor poștale a fost analizat și în cadrul Consiliului Național de Securitate. În urma discuțiilor, au fost stabilite mai multe măsuri pentru consolidarea controalelor și pentru îmbunătățirea cooperării dintre instituțiile responsabile.
Președinta Maia Sandu a solicitat extinderea verificărilor asupra coletelor poștale, menționând că infrastructura actuală nu permite un control complet al acestora.
În acest context, Guvernul a fost însărcinat să creeze un mecanism permanent de coordonare între instituțiile implicate și să identifice resurse pentru modernizarea Poliției de Frontieră și a Serviciului Vamal, inclusiv prin atragerea de finanțare externă.