main logo
684

Parlicov: Inflația record este cauzată și de amânarea creșterii prețurilor

Prețurile în Republica Moldova ar fi trebuit să crească mai puțin, dar treptat. O spune expertul Victor Parlicov, potrivit căruia autoritățile au tot tărăgănat din motive politice majorarea prețurilor și ajustarea tarifelor, iar în consecință inflația a explodat, înregistrând cea mai înaltă rată din Europa.

Parlicov: Inflația record e cauzată și de amânarea creșterii prețurilorFoto: IPN

În același timp, reprezentanții guvernării spun că autoritățile încearcă să ajute cetățenii să facă față șocului prețurilor mari, fiind majorate pensiile și salariile, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit datelor oficiale, Republica Moldova înregistrează cea mai mare rată a inflației din Europa de 27%. Prognozele BNM arată că rata inflației ar putea ajunge la 31%. Expertul Victor Parlicov spune că o parte din vină aparține autorităților, care o bună perioadă au menținut artificial prețurile și tarifele la un nivel redus.

„O bună parte a inflației din Republica Moldova este o consecință a creșterii prețurilor pe plan internațional, dar și a amânării creșterii prețurilor în Republica Moldova. Este un efect întârziat. Inflația de 27% este pentru ultimele 12 luni, dacă se majorau treptat prețurile, saltul de majorare era mai domol. Inflația cea mai mare din Europa este efectul unei creșteri amânate a prețurilor. 

Prețurile și tarifele trebuiau ajustate anterior, dar s-a tărăgănat extrem de mult. De la gaz a pornit un val de inflație, pentru că acum Guvernul nu-și mai permite subvenții. S-a subvenționat în perioada de iarnă cât s-a putut, acum prețurile au fost ajustate”, a spus expertul în domeniul energetic Victor Parlicov în cadrul unei emisiuni de la ProTV Chișinău.

Reprezentanții guvernării spun că înțeleg situația dificilă a cetățenilor care fac față cu greu inflației galopante. Potrivit deputatului PAS Radu Marian, Guvernul susține populația prin majorări de pensii și salarii și prin compensații pentru cetățenii cu venituri modeste.

„Cea mai eficientă modalitate a autorităților de a ajuta este să majoreze veniturile oamenilor, în special, ale celor mai vulnerabili și să susțină businessul pentru ca afacerile să fie menținute. De asta am majorat pensia minimă în octombrie cu 60% și acum avem și indexarea. Un pensionar primește acum, în medie, cu 500-600 de lei mai mult decât anul trecut. Peste un milion de familii au beneficiat de compensații la gazele naturale și au primit aproximativ 3.500 de lei ajutor. 

A fost majorat salariul minim în sectorul bugetar cu 60%. Am extins lista produselor la care a fost plafonat adaosul comercial. Sunt și controale, de la începutul anului s-au efectuat peste 300 de controale la agenții economici pentru a stabili corectitudinea prețului pentru produsele sociale. Compensăm parțial acciza la motorină pentru agricultori. Desigur, niciodată nu-i îndeajuns”, a spus deputatul PAS Radu Marian.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în aprilie 2022, prețurile în Republica Moldova au crescut cu 27,07% față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Produsele alimentare s-au scumpit cu 30,17%, prețul mărfurilor nealimentare a crescut cu 19,13%. De asemenea, tarifele au crescut cu 34,40% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării