Paradisul imobiliar: Cum a evoluat prețul apartamentelor din Chișinău
Un leu din cinci este oferit astăzi de băncile din Republica Moldova drept împrumut imobiliar.
Numărul de apartamente cumpărate de moldoveni s-a dublat în ultimii ani, în pofida migrației și descreșterii populației, transmite Știri.md cu referire la Agora.md.
Un fenomen care a făcut ca piața imobiliară să se concentreze în Chișinău, unde în fiecare an apar blocuri noi de locuințe.
Orașul crește în înălțime văzând cu ochii, anual fiind date în exploatare mii de apartamente. Un paradis imobiliar, ar spune experții, care notează totuși că tranzacțiile au scăzut în acest an, semn că potențialii cumpărători nu sunt gata pentru noile prețuri, aflate în continuă creștere.
Suntem generoși în ajun de sărbători! Așa că am transformat 5 materiale dedicate membrilor AGORA în 5 animații explicative care vor fi disponibile tuturor cititorilor.
Mai jos îți prezentăm o nouă animație, realizată în baza materialului exclusiv „Paradisul imobiliar”. Cum a evoluat prețul apartamentelor din Chișinău până la cea mai mare creștere din ultimii 14 ani.