main logo
2137

Opinii: Gazul – bâtă politică folosită de Rusia împotriva Moldovei

Prețul de achiziție a gazului, majorat în luna ianuarie cu peste 200 de dolari, împarte taberele pe arena politică de la Chișinău.

Opinii: Gazul – bâtă politică folosită de Rusia împotriva MoldoveiFoto: avdet.org

În timp ce reprezentanții puterii spun că guvernarea urmărește tendințele de pe piața internațională și așteaptă ca prețurile să înregistreze un trend descendent, opoziția extraparlamentară cere președintelui Maia Sandu și vicepremierului Andrei Spînu să meargă în Federația Rusă și să renegocieze contractul cu Gazprom, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Comentatorii politici califică criza energetică cu care se confruntă Republica Moldova drept una previzibilă în condițiile în care Federația Rusă folosește gazul în calitate de instrument geopolitic pentru a-și întări influența în Europa.

„Federația Rusă joacă tare, are ca prioritate darea în exploatare Nord Streem 2, vrea garanții de sferă de influență în Ucraina și a simțit momentul oportun. Pandemia cu repercusiunile ei negative, lipsa gazelor naturale pe piața europeană, Federația Rusă profită de asta, iar Republica Moldova este prinsă în acest joc geopolitic. În tot acest context, echipa noastră nu a analizat foarte bine situația și nu a negociat cel mai bun contract pentru Republica Moldova”, a spus comentatorul politic Ion Tăbârță, în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

Și fostul deputat Vitalia Pavlicenco spune că prin criza energetică provocată în Republica Moldova, Moscova taxează aspirațiile europene ale guvernării de la Chișinău.

„Când în Republica Moldova erau guvernări prorusești, de stânga, li s-au făcut întotdeauna concesii legate de prețuri. Moscova, evident, folosește prețul gazelor ca un instrument geopolitic. Sigur că este vorba de condiții politice, avem regiunea transnistreană, nu se dorește extinderea României peste Prut, în sensul unei unificări cu România, ca să nu intrăm în NATO. Gazul este folosit ca Republica Moldova să nu-și dorească în Uniunea Europeană, ne amintim că și Ucraina a fost avertizată în acest sens”, a spus ex-deputatul Vitalia Pavlicenco.

În același timp, reprezentanții opoziției extraparlamentare le cer guvernanților să renegocieze contractul cu Gazprom, să se inspire atât din experiența fostelor guvernări de la Chișinău care au reușit negocierea unui preț bun la gaz, cât și din experiența statelor europene care au obținut contracte avantajoase cu Rusia.

„Prețul la gaze depinde de situația de pe piața internațională, dar acesta este doar un fragment al realității. Nimeni nu vorbește de cealaltă parte a realității. Prețul gazului este subiectul unui contract, nu al voinței Domnului, respectiv, guvernarea să se trezească, Sandu și Spînu să plece la Moscova și să nu vină de acolo până când nu vor renegocia contractul, mai cu seamă că precedente și oportunități sunt destule. Alți șefi de state au făcut-o”, a spus reprezentantul formațiunii Congresul Civic, Iurie Muntean.

„Criza gazelor are un context regional. Este o situație care pune presiune pe cetățeni, dar se analizează tendința prețului pe piața internațională și se observă o tendință de scădere. S-ar putea ca prețul să se diminueze. Examinăm mai multe scenarii, reieșind din potențialele evoluții ale situației, vom acționa în funcție de situație”, a spus deputatul PAS, Igor Chiriac.

Potrivit contractului semnat cu Gazprom, Republica Moldova trebuie să achite până la data de 20 a fiecărei luni, costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50% din costul gazelor consumate în luna curentă. În cazul neachitării plăților, în termen de 48 de ore, Gazprom poate dispune sistarea livrării gazului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării